Istoricul Adam Michnik: „Dante a descris iadul, Ceaușescu l-a creat / Putin a devenit prizonierul propriilor decizii / Trump disprețuiește valorile democratice și este periculos politic / Orban este principalul inamic al democrației”

Publicat:
7 minute

Celebrul istoric și disident polonez Adam Michnik, fondatorul și redactorul-șef al celui mai important ziar din Polonia, Gazeta Wyborcza, a acordat un interviu exclusiv pentru G4Media și Info Sud-Est, în care a vorbit deschis despre pericolele extremismului, războiul din Ucraina, viitorul post-Putin și rolul democrațiilor est-europene. Michnik, considerat una dintre vocile morale ale Europei de Est, a comparat traiectoriile României și Poloniei după comunism, afirmând că cele două țări au în comun „succese, vise și idioți asemănători”.

Adam Michnik. Foto: Cristian Andrei/InfoSud

Adam Michnik, una dintre cele mai influente figuri ale disidenței anticomuniste din Europa Centrală și de Est, a fost prezent în România între 15 și 16 octombrie, la Constanța și Tulcea, la invitația Veridica și a Facultății de Istorie și Științe Politice a Universității „Ovidius”.

Cu această ocazie, jurnalistul și istoricul polonez a primit titlul de Doctor Honoris Causa și cheia orașului Tulcea, susținând două conferințe publice – la Cazinoul din Constanța și la Sinagoga din Tulcea.

În cadrul vizitei, Michnik a discutat despre provocările actuale ale lumii democratice, de la agresiunea Rusiei în Ucraina și efectele războiului asupra Europei de Est, până la ascensiunea valului extremist și viitorul presei în era digitală. În interviul acordat, acesta a făcut paralele curajoase între situația Poloniei și cea a României, amintind experiențele comuniste similare, dar și pericolele care amenință democrația în regiune.

Despre „cordonul sanitar”, Ucraina și pericolul extremismului

Este foarte bine că noi, într-o anumită măsură, ajutăm Ucraina. În orice caz, suntem de partea Ucrainei. Este foarte bine că ajutăm Ucraina într-un anumit grad, iar acum suntem pentru Ucraina. Spre deosebire de Orban, care ezită, sau de Fico în Slovacia, care îi spune că nu va mai trimite arme pentru Polonia.

România se comportă aici corect. Moldova și țările baltice se comportă foarte bine. Polonia, România, Moldova și țările baltice se comportă foarte bine. Bineînțeles, cheile sunt în mâinile lui Trump.

Nu sunt convins că, atunci când Putin va înceta să conducă, primul lucru pe care îl va face succesorul său va fi să pună capăt războiului.

După moartea lui Stalin au avut loc două evenimente importante. În primul rând, s-a încheiat campania antisemită. În al doilea rând, pentru prima dată, s-a deschis cu prudență un lagăr.

Și asta a făcut Beria, care era șeful KGB-ului. Beria a făcut asta, arătând că nu este important cine vine la conducere, ci ce primește. Și ceea ce primește ca moștenire este un război care durează deja de peste trei ani și pe care Putin nu îl poate câștiga. Zilnic mor sute de oameni; acest lucru nu poate continua la nesfârșit.

Totuși, dacă Putin va cuceri Kievul și va distruge Ucraina… Aceasta nu se va opri; va continua mai departe. El a luat această decizie. Bineînțeles, a răspuns în felul său. În acest moment, el a devenit prizonierul propriei decizii. Nu se poate retrage, dar alții pot. Beria nu a fost mult mai bun decât Stalin, dar a fost liderul unui stat care a moștenit de la Stalin o serie întreagă de decizii absurde. Brejnev nu a putut să se retragă din Afganistan, dar Gorbaciov a putut.

În Polonia, ucraineofobia este alimentată zilnic de propaganda rusă, iar unele medii politice sunt sensibile la aceste operațiuni propagandistice putiniste.

Desigur, există o dispută privind istoria, care a fost complet instrumentalizată de această narațiune putinistă. Și aici trebuie spus că mass-media naționalistă, care joacă această carte antiucraineană, în practică joacă cartea anti-polonă. Și asta este și președintele actual al Poloniei, Nawrocki. Da, este absurd. El a propus acum o lege prin care va fi urmărită răspândirea ideologiei banderiste. Nimeni nu știe ce înseamnă asta.

Astfel se creează structuri propagandistice. O astfel de structură a fost Troțki. O astfel de structură a fost sionismul în Polonia în 1968. Troțki în Rusia stalinistă, troțkistul era acel coordonator. Tu ești troțkist. Acum vei fi banderist. Pentru că atunci aveam astfel de ocazii: tu ești troțkist, sau cum se numea.

Acum, istoria polono-ucraineană este complicată. Dar nu este așa că doar polonezii au fost victime în acest conflict. Ucrainenii au fost, de asemenea, victime. Problema memoriei constă în faptul că există două tipuri de victime. Și acum există o dispută despre a cui victimă a fost mai mare. Și aici problema este că avem două tipuri de victime. Și întrebarea este care victimă a suferit mai mult. Cine a suferit cel mai mult? Dacă cineva va dori să dezlănțuie o dispută româno-maghiară, vom spune: „Maghiarilor, voi sunteți victimele. Românilor, voi sunteți victimele maghiarilor.”

Acestea sunt conflicte fără sfârșit. Este ca și conflictul israeliano-palestinian. Israelul își amintește Holocaustul, iar palestinienii Negba și victoria din 1948.

Europa și Uniunea Europeană

De aceea aparțin oamenilor care spun că soluția pozitivă este Uniunea Europeană.

Polonia a avut tensiuni cu Lituania. Vilnius a fost un oraș istoric polonez. Piłsudski, Mickiewicz, toți erau din această zonă. Au existat tensiuni puternice. Astăzi, cea mai bună frontieră din lume. La granița polono-lituaniană nu există frontieră. Dacă vreau să merg la cimitir în Vilnius, urc în mașină și merg la cimitir. Și atât. Nu este o problemă. Prin urmare, alimentarea tensiunilor istorice polono-ucrainene este o lucrare putinistă.

În Polonia există destui așa-numiți idioți politici care cred în asta. Idiot util. Asta spunea Lenin. Trebuie să scriem adevărul și să nu ne fie frică de el.

Aceste alegeri au fost, în fond, un rezultat egal, cu o mică înclinare, nu a fost nicio înfrângere. Naționaliștii, extremele fascizante, antisemiții au votat pentru Nawrocki. Aceste grupuri extremiste, fasciștii, au votat pentru Nawrocki. Dar există un val brun astăzi în toată Europa. Da, avem acest val peste tot. Și aici Polonia nu este o excepție.

Se întâmplă ca ideea naționalistă să poată mobiliza grupuri mari sociale. În România, legionarii erau foarte populari. Aceasta este istoria noastră comună, de aceea ne înțelegem destul de bine.

Dar dacă mă uit la Trump, nu este încă sfârșitul. Mai avem în față un drum lung, și acesta nu este presărat cu petale de trandafiri.

Trump este un cal troian în Uniunea Europeană. Nu cal, ci măgar. Asta înseamnă că nu este prost, dar este foarte periculos. Este cinic, autoritar și disprețuiește valorile democratice. L-am cunoscut în 1989. Mi-a plăcut foarte mult atunci.

Dar există oameni care au mers spre populismul naționalist din comunism, Milošević, de exemplu, Fico, Mečiar. Iar Viktor Orbán a mers spre naționalism populist din democrație. La început era democrat. În acest moment, este principalul dușman al democrației.

Cu siguranță, acest val l-a ajutat. Dar nu este doar o victimă a procesului istoric, pentru că el însuși a lucrat la acest proces istoric. Fico putea fi așa sau așa. Dar Orbán, de mulți ani, a ales naționalismul autoritar.

Din punctul meu de vedere, acesta este singurul politician european astăzi care nu spune acest lucru direct, dar joacă pentru revizuirea granițelor.

Când am vorbit cu el, i-am spus că este impresionant că în guvernul român sunt reprezentanți ai minorității maghiare. Și el spune: „Nu, Ada, nu, sunt agenți comuniști. Pentru că adevăratul maghiar ascultă ce spune Orbán, nu ce este bine pentru maghiarii cetățeni ai României.”

El este un escroc rece și calculat. Dacă condițiile îi permit, va merge în acea direcție. Deja cere autonomie în Ucraina Subcarpatică. În timpul războiului, autonomie pentru Lviv, pentru că înainte de război era oraș polonez. Chiar nu vreau să spun asta, pentru că aș putea să sugerez unor idioți.

În Polonia nu există astfel de idei. Dar prostia nu are limite. Nu știu. Despre Simion știu foarte puțin, despre Nawrocki puțin mai mult. În cele din urmă se poate să afle că există un stat numit România.

Despre Simion știu prea puțin. Despre relațiile lui cu Nawrocki, de asemenea, știu puțin. Nawrocki este un tip pragmatic. Extremist. Are anumite simpatii ideologice, dar pentru el, pragmatismul este cel mai important. Ce îl interesează este războiul cu guvernul lui Donald Tusk. Ce ajută acest război, este bine. Ce nu ajută, nu contează. Dacă Simeon îl poate ajuta cu ceva, va fi foarte bine. Dacă nu, nu va fi important.

Nu sunt profet. Desigur, văd ceea ce văd toți. Hârtia își pierde locul pe care l-a avut până acum. Așa că în acel loc intră internetul, și intră și social media. Și asta este periculos, pentru că pretinde că este o sursă normală de informație, dar este pur și simplu un canal de murdărie. Nu este o sursă de informații reală, este un canal unde circulă teorii ale conspirației. Acolo sunt dușmani ai vaccinurilor, dușmani ai LGBT. Totul este conspiraționist, teorii istorice, totul. Și, desigur, omenirea va găsi o reglementare, dar încă nu a făcut-o.

Pentru că limitează libertatea, unele lucruri sunt necesare. De exemplu, am convenit că va exista obligativitatea ca toți oamenii să știe să citească. Se poate spune că asta limitează libertatea analfabeților. Da, acestea sunt niște restricții.

În Polonia a existat Solidaritatea și acele canale, oricât de slabe, existau. Nu foarte puternice, nu foarte directe. Principalul canal era Biblia catolică.

În schimb, dictatura lui Ceaușescu în România putea fi comparată doar cu o altă dictatură. În acest sens, cred că aveți dreptate, că drumul negocierilor a fost posibil în România. Ceaușescu nu a permis așa ceva. În Polonia era posibil acest drum prin negocieri, iar în România Ceaușescu nu era în niciun fel deschis la asta. În istoria transformării românești, va fi foarte interesantă disputa despre rolul lui Iliescu în toate acestea.

Desigur, mă uit de departe, așa că nu am experiența cotidiană a realității românești; nu am avut o astfel de experiență. Nu am simțit realitatea în România. Totuși, văd, de exemplu, cum s-a schimbat; este complet alt oraș (Constanța) decât cel pe care îl știm din prima revoluție.

Desigur, societatea rămâne foarte polarizată, divizată. Dar Polonia este și ea polarizată. Dar succesul transformării este clar. Aceasta este o veste bună pentru noi. Deși nu știu dacă Nawrocki ar fi de acord. Kaczyński spunea că Polonia este un condominium germano-rus. Germano-rus. Iar Braun adăuga „sub nume evreiesc”.

Există multe asemănări. Avem succese similare, vise similare și idioți similari.

Ca deținut politic, mulțumeam lui Dumnezeu că am stat în închisoarea lui Jaruzelski, nu la Ceaușescu.

Un scriitor român a scris: Dante a descris iadul, iar Ceaușescu l-a creat.

Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine