Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică

Vila Cantacuzino, cunoscută decenii la rând sub numele de „23 August”, situată la ieșirea din Călimănești spre Căciulata, județul Vâlcea, a traversat un destin zbuciumat. Rechiziționată de nemți și apoi de sovietici, confiscată de comuniști, transformată după Revoluție în centru social și secție de fabrică, vila se află acum într-un avansat stadiu de degradare. Ultima sa locatară, prințesa Ioana Cantacuzino, prima femeie cu brevet de pilot din România, a trăit aici momente de glorie și de tragedie, fiind persecutată de regimuri politice și umilită după naționalizare.

În Vâlcea, pe malul Oltului, se ridica odinioară un adevărat „micul castel de pe Valea Oltului”. Vila Cantacuzino, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea de inginerul Ion G. Cantacuzino, a fost martorul unei istorii fascinante și, totodată, triste. De la viața luxoasă a boierilor, la restricțiile comuniste și decăderea ulterioară, castelul reflectă soarta unei familii de elită și a unei prințese care a scris istorie în aviația românească.

Vila Cantacuzino se întindea pe peste 600 de metri pătrați utili, cu o amprentă la sol de 250 mp, înconjurată de un teren de aproximativ 7.000 mp și mai multe clădiri anexă.

Construită la cererea lui Ion G. Cantacuzino (1847-1912), descendent al domnitorului Șerban Cantacuzino, vila servea drept reședință de vacanță pentru familia Cantacuzino, care locuia în București.

Inginerul Cantacuzino a fost implicat în proiecte de referință: proiectarea căii ferate Râmnicu Vâlcea – Râul Vadului, captarea modernă a izvorului de la Căciulata și prima fabrică de ciment din România.

Scriitorul Constantin Mateescu, care a trăit o perioadă în vilă în timpul comunismului, o descria drept „castel medieval cu turnuri, ziduri groase, acoperișuri ascuțite și largi pridvoare din lemn sculptat”. Încăperile fastuoase erau luminate de soarele iernatic care venea de peste Olt, iar atmosfera amintea de romanele engleze gotice.

Ioana Cantacuzino, una dintre fiicele lui Ion G. Cantacuzino și Maria Fălcoianu, a copilărit în castel, terminând școala primară la Călimănești în 1906. Liceul l-a urmat în Franța, departe de familie, dar revenea deseori acasă. Destinul ei s-a legat profund de vila familiei, mai ales în perioadele dificile ale vieții.

Ioana a devenit prima femeie care a obținut un brevet de pilot de turism din România (Brevetul nr. 1, 1930) și fondatoarea primei școli de pilotaj cu motor, împreună cu fratele său Mircea. Aici s-au pregătit viitori eroi din Al Doilea Război Mondial, inclusiv Marina Știrbey, Irina Burnaia și Smaranda Brăescu.

Scriitorul Constantin Mateescu relata că prințesa a trăit în vila Cantacuzino până când aceasta a devenit „vilă de stat”. După un accident aviatic supraviețuit, a efectuat primul raid internațional în 1929 și a rămas o figură notorie în presa vremii.

În 1941, Ioana Cantacuzino a intrat în conflict cu mareșalul Ion Antonescu și a fost internată în lagărul de la Târgu-Jiu. După câteva luni, a fost izolată cu domiciliu forțat în castelul de la Călimănești, unde se bucura de mobilă de lux, covoare, ceramică italiană și germană, plăpumi de mătase și obiecte rare de toaletă.

Localnicii îi spuneau „Duduia” și o considerau spioană, iar prima întâlnire cu paznicul Bobâncă a fost tensionată: „Mi-a spus întru început – spionă pentru nemți! Nevoită să mă prezint la poliție cu buletinul meu de eliberare din lagăr, am simțit îndată cum intram iarăși în atmosfera accea urâtă, de suspiciune, de supraveghere și neîncredere”.

Chiar dacă trăia într-o izolare confortabilă, Ioana era nevoită să vândă obiecte din vilă pentru a supraviețui și a se adapta schimbărilor epocii: „Ca să fac rost de ceva parale, merg marțea la Râmnicu Vâlcea la târg și mai vând câte ceva. Ultima oară, însă, n-am avut noroc, nu au fost cumpărători deloc, iar un isteț mi-a furat din buzunar țigările și 40.000 de lei”.

Hoții i-au furat ulterior toate bunurile de valoare, dar singurul lux pe care și-l permitea era lectura: „De ziua mea am fost cu o femeie din sat la Râmnicu Vâlcea și mi-am cumpărat o raniță plină de cărți. 46 de cărți, toate de istorie! O fericire pe care n-o mai gustasem de trei ani”.

Odată cu instaurarea regimului comunist, situația Ioanei Cantacuzino s-a agravat. În 1950, a fost evacuată forțat din vilă, care a fost naționalizată, și a locuit temporar la o doamnă Iepureanu. A murit la 15 decembrie 1951, după trei ani de chinuri, într-un anonimat total.

Cimitirul inițial, lângă podul Oltului, a fost strămutat pentru construcția hidrocentralei, iar mormântul Ioanei Cantacuzino s-a pierdut. Abia recent, reprezentanții aviației române au ridicat o cruce în memoria ei la București.

După 1989, vila „23 August” a intrat în administrarea Primăriei Călimănești și a fost transformată în centru social și secție de fabrică de hârtie igienică. Proprietatea a fost retrocedată unor descendenți ai familiei Cantacuzino, dar procesul de degradare a continuat.

Recent, vila a fost achiziționată de tânărul investitor Ștefan Stătică, pasionat de arhitectura clasică, care a plătit 800.000 de euro: „În câteva zile am văzut că este la casa de licitații și am luat decizia să o cumpăr. Istoria ei mi-a plăcut”.

Astăzi, vila, deși încă afectată de trecerea timpului și de intervențiile nepotrivite ale trecutului, reprezintă o șansă de restaurare a patrimoniului local și de revalorificare a unui simbol istoric al Vâlcii.

“Destinația finală aș vrea să o fac un fel de restaurant - muzeu și lângă să construim o clădire care nicidecum să concureze ca arhitectură. Anexa să funcționeze de cazare sau de balneo și să fie de patru sau cinci stele, iar aici să fie muzeu.”, a declarat actualul proprietar Ștefan Stătică, care este de meserie inginer, la fel ca tatăl său. El se ocupă de mai mulți ani cu restaurări de clădiri și monumente istorice.