Cum arată o stațiune românească la început de sezon estival la Marea Neagră. Cât a plătit o familie de români pe cazare și mâncare într-un weekend din iunie în Venus?
La mijlocul lunii iunie, când calendaristic vara și-a intrat deja în drepturi, pe litoralul românesc atmosfera e departe de freamătul tipic sezonului estival. Stațiunea Venus, odinioară una dintre perlele turismului românesc de la Marea Neagră, se prezintă surprinzător de goală chiar și în weekenduri.
Venus 2025 - Marea Neagră - România
Plajele, recent extinse prin lucrări de înnisipare finanțate din fonduri europene, au acum o lățime considerabil mai mare decât în trecut. Cu toate acestea, ele rămân aproape pustii la început de sezon.
Nisipul este adesea amestecat cu scoici sau pietricele, iar textura sa variază de la o zonă la alta, nefiind uniform fin.
Lipsesc nu doar turiștii, ci și facilitățile esențiale: nu există baruri sau terase funcționale pe malul mării, nu sunt disponibile toalete publice, dușuri sau puncte de hidratare.
Practic, singura soluție pentru cei care doresc o băutură rece sau ceva de mâncare este să meargă până la magazinele din zona de centru, situate la circa 10 - 15 minute de mers pe jos de plajă.
Prețurile din magazine reflectă o ofertă slab adaptată sezonului:
- Apă plată 1L: 5,5 lei
- Bere 0.75L: 12,5 lei
- Un coș de cumpărături simplu (două ape, un cola, niște covrigei și douĂ beri): 87 lei
Cazare accesibilă, servicii relativ scumpe
În weekendul 13-16 iunie, o familie formată dintr-un adult și doi copii a plătit pentru 3 nopți de cazare la un hotel de 4 stele din Venus doar 495 de lei.
O ofertă aparent avantajoasă, dar care exclude masa.
Micul dejun, opțional, a costat în plus 150 de lei/zi, iar parcarea hotelului 25 de lei/zi.
Astfel, costul total pentru sejurul de 3 zile, cu mic dejun inclus și parcare, a depășit 1.000 de lei.
Hotel 4* în Venus, România Iunie 2025
Cât costă o masă la restaurant în stațiunea Venus?
O cină la un restaurant cu specific pescăresc (cherhana) pentru o familie formată din trei persoane poate ajunge rapid la peste 400 de lei.
Masă la un restaurant din Venus - iunie 2025
Iată un exemplu concret, bazat pe o notă de plată reală din Venus:
Produs | Cantitate | Preț unitar (RON) | Total (RON) |
---|---|---|---|
Apă minerală 0.75L | 1 | 17.00 | 17.00 |
Cartofi prăjiți 200g | 3 | 20.00 | 60.00 |
Fanta 0.25L | 1 | 14.00 | 14.00 |
File șalău grătar 100g | 3.7 | 30.00 | 111.00 |
Hamsie prăjită 200g | 1 | 34.00 | 34.00 |
Inele calamar pane 200g | 1 | 34.00 | 34.00 |
Midii pane 200g | 1 | 37.00 | 37.00 |
Bere blondă 0.5L | 2 | 22.00 | 44.00 |
Bere fără alcool 0.5L | 1 | 22.00 | 22.00 |
Pâine prăjită | 2 | 5.00 | 10.00 |
Salată | 1 | 5.00 | 5.00 |
Salată icre crap | 1 | 27.00 | 27.00 |
Sosuri 60g | 3 | 5.00 | 15.00 |
Total de plată: | 428.00 RON |
Stațiunea Venus: o comoară cu potențial nevalorificat
Creată în 1969 ca stațiune balneară cu hoteluri purtând nume de fată (Doina, Veronica, Sanda etc.), Venus a fost un exemplu de arhitectură modernistă socialistă, cu spații verzi generoase și plajă naturală.
Recent, stațiunea a beneficiat de un amplu proiect de consolidare a litoralului, prin care plajele au fost extinse considerabil cu nisip adus artificial.
Proiectul, finanțat din fonduri europene, are scopul de a combate eroziunea costieră și de a crea mai mult spațiu pentru turiști.
Cu toate acestea, infrastructura turistică rămâne discontinuă în afara hotelurilor renovate.
Lipsa facilităților de bază pe plajă și prețurile ridicate pentru servicii elementare contrastează puternic cu peisajul natural atrăgător și cu investițiile realizate pentru reamenajarea zonei.