CTP nu mai scrie în GSP, după ce Cătălin Țepelin a fost dat afară de Ringier: „Extincția unei specii”

Publicat:
4 minute
Autor: Redacția

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a anunțat prin intermediul paginii personale de Facebook că va înceta să mai scrie în Gazeta Sporturilor, după ce redactorul șef al publicației a fost dat afară în urma unor neînțelegeri pe care le-a avut cu Ringier (n.r. compania care deține GSP, Libertatea, dar și alte publicații).

„Extincția unei specii

Cătălin Țepelin – un jurnalist foarte bun și un om cinstit.  Am colaborat cu domnia-sa la Gazeta Sporturilor mai bine de 2 ani în modul cel mai corect și profesionist cu putință.

Acum, domnul Țepelin și-a dat demisia din funcția de redactor-șef. De ce? Pentru că nu s-a supus patronilor, jivinele cu sânge rece numite trustul Ringier.  Știam că așa se va întâmpla, pentru că știu firma asta. M-am ciocnit cu ei când eram președintele Clubului Român de Presă. Pe atunci încă mai speram că o companie occidentală de media poate să fie un exemplu de etică a meseriei pentru jurnaliștii români.

Ringier m-a trezit din iluzie. Au publicat în Libertatea, în pagina întâi și la interior, fotografii în culori de cururi și țâțe alături de fotografii gros-plan de trupuri sfârtecate, ale muncitorilor uciși într-o explozie groaznică, cred că la Galați.

La sesizarea pe care le-am trimis-o din partea CRP, al cărui membru Ringier era, au reacționat urinând de la balcon. Altceva în afară de tiraj, publicitate, profit nu îi interesa. Avea ce să învețe presa românească de la ei...  

Acum, Cătălin Țepelin nu a vrut să muște din cașcavalul jurnalismului vopsit, în favoarea caselor de pariuri sportive, împreună cu Ringier. A plecat. În marea majoritate a mass-media din România, „colaborarea” de acest soi între patron și jurnaliști funcționează fără hopuri.

Domnul Țepelin reprezintă o specie în faza finală de extincție.

P.S.În semn de solidaritate față de Cătălin Țepelin și cu părerea de rău a despărțirii de cititori, încetez să mai public în Gazeta Sporturilor.”, a scris Cristian Tudor Popescu pe social media.

Cătălin Țepelin a fost dat afară de la GSP

Într-o postare tot pe social media, Cătălin Țepelin a explicat motivele care au dus la încetarea colaborării pe care a avut cu trustul Ringier. După 20 de ani de activitate, jurnalistul nu mai este redactor șef al publicației GSP. Decizia a fost luată după ce ziaristul nu s-a conformat conducerii Ringier de a arăta textele înainte de publicare în ceea ce privește zona de publicitate cu casele de pariuri.

„𝐂𝐚𝐩𝐮𝐥 𝐬𝐮𝐬!

Mă despart azi de Gazeta Sporturilor după 20 de ani cât o viață de om. Despărțirea este neașteptată și nu s-a născut din voința mea, ea a fost propusă de acționarii Ringier Sportal, compania care deține Gazeta Sporturilor din 2018, și motivată prin clasicele “nepotrivire de caracter, viziune diferită asupra dezvoltării, rezultate etc”.

În opinia mea însă, ruptura a fost provocată de faptul că m-am împotrivit unor decizii care, cred eu, încercau să încalce principiile unei prese independente. În ultimul an, au fost mai multe discuții în contradictoriu cu managementul elvețiano-bulgar pe marginea modului de lucru, a strategiei și poziționării GSP.

În urmă cu o lună, pe 28 august, alături de Cătălin Tolontan am comunicat și conducerii executive a Ringier AG precum și Boardurilor companiei, printr-o discuție face-to-face la Zurich însoțită de o scrisoare oficială semnată de 25 de lideri ai redacțiilor GSP și Libertatea, că au fost mai multe episoade care, în opinia noastră, sugerau o imixtiune a comercialului în editorial. Iar ingerința asupra independenței jurnalistice este interzisă nu doar de codul de conduită al Ringier, ci și de legea română.

Am transmis că eu și colegii mei nu vrem să lucrăm sub o asemenea presiune. Și nici nu vrem să arătăm conducerii, înainte de publicare, articolele “sensibile” despre industria pariurilor, de exemplu. Ni s-a replicat că nu e cazul. Iar răspunsul final a venit ieri, 2 octombrie: nepotrivire de caracter.

Conducerea Ringier este în dezacord cu motivarea mea, susținând că decizia ireversibilă a despărțirii nu are nicio legătură cu demersul din august ori cu libertatea de exprimare a redacției. E momentul perfect pentru cei care pariază pe coincidențe. 1 pauză, 2 final. Nu, nu plec de la Gazetă pentru că vreau “să caut alte oportunități” ori pentru că mi-am dorit “să explorez noi orizonturi”, cum se spune în astfel de momente.

Am cerut să fiu lăsat să lucrez, alături de echipa Gazetei, așa cum am făcut-o dintotdeauna: liber, onest și în interesul publicului, nu al unor terți, fie că ei sunt parteneri de publicitate, persoane din sport sau din afara lui, companii etc.

Decizia Ringier a fost că nu mai poate lucra cu mine. Plec dezamăgit, dar cu capul sus. Sunt recunoscător publicului și mândru că am fost coleg, în redacția Gazetei, cu atâția oameni de calitate, profesioniști curajoși și onești.

Le mulțumesc tuturor pentru munca lor excelentă și îmi pare rău că nu am putut face mai multe pentru ei în toată această perioadă. 20 de ani. O viață de om. Dar și oamenii au mai multe vieți.”, a scris Cătălin Țepelin pe social media.

Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine