Cornelia Catanga a murit. Artista era infectata de coronavirus
Cornelia Catanga a murit, vineri, 26 martie, la Spitalul Universitar. Artista era infectată cu COVID-19, însă suferea și de alte probleme medicale.
Foto: Cornelia Catanga
Celebra cantareata de muzica lautareasca a fost adusa in stare grava, joi, la spital, unde s-au incercat toate modalitatile pentru a o tine in viata. Organismul Corneliei Catanga a cedat, iar medicii i-au declarat decesul. Artista era infectata cu Sars-Covid-19, insa prezenta si alte comorbitati.
În urma unui stop cardio-respirator , artista și-a dat ultima suflare, infecția cu COVID-19 fiind cea care i-a afectat sănătatea și i-a adus moartea. Cornelia Catanga nu credea în coronavirus, nu purta mască și nici nu s-a protejat 100% de virusul ucigaș.
„Azi noapte a ajuns la spital, a făcut stop cardio-respirator! Nu este Covid, au băgat-o ăștia la COVID, că așa vor ei! Vor ei… ne-au nenorocit! Nu pot să dau mai multe detalii, că sunt în situația în care sunt. Vă rog să mă iertați!”, a declarat Aurel Pădureanu, pentru Fanatik, imediat după moartea cântăreței.
Jurnalista Mara Bănică a fost cea care a dat vestea morții Corneliei Catanga
„M-a sunat plângând că a murit Cornelia. Nu mi-a venit să cred. Cu greu s-a liniştit şi abia am putut să înţeleg ce s-a înţâmplat. Mi-a povestit că îi era rău, că nu mai putea să respire şi au chemat ambulanţa. La spital i s-a făcut testul COVID, iar acesta a ieşit pozitiv. Medicii au vrut să o intubeze, dar Cornelia a făcut stop cardiorespirator. Nu a rezistat.
Din păcate, Cornelia a stat acasă şi a luat şi ivermectină, din câte am înţeles. Nea Aurel (Aurel Pădureanu, soțul lui Catanga n. red.) spunea că el nu crede în această boală, că nu crede în Covid. Mereu eu îi spuneam să nu mai gândească aşa. Este cumplit ce s-a întâmplat”, a declarat Mara Bănică pentru Antena 3.
Cornelia Catanga a murit vineri, pe 26 Martie, în urma unui infarct. Artista a fost înmormântată fără rude și prieteni, confirm protocolului în cazul situațiilor de COVID-19.
„Am vrut să o înmormântăm pe mama mâine dar nu s-a putut. Așa că suntem la groapă și într-o oră o înmormântăm. Ne-a dat-o în coșciug sigilată. O înmormântăm fără coroane și flori. Acum i-am cumpărat o coroană. Atât are mama pe ultimul drum.”, a declarat Alexandru Pădureanu, fiul regretatei artiste, pentru Playtech.ro.