Ce a pățit un șofer care a fost filmat în timp ce făcea drifturi într-un sens giratoriu dintr-o comună clujeană? VIDEO

Publicat:
3 minute
Autor: Redacția

Un șofer din Cluj-Napoca a fost amendat și a rămas fără permis de conducere după ce a fost surprins în timp ce efectua drifturi într-un sens giratoriu din comuna Chinteni, județul Cluj. Incidentul a fost filmat și adus la cunoștința autorităților de către un martor.

Șofer din Cluj amendat pentru "drifturi" in sensul giratoriu

Polițiștii clujeni au intervenit prompt și au demarat o serie de verificări pentru identificarea șoferului care a condus agresiv, efectuând derapaje controlate în sensul giratoriu situat pe strada George Enescu. În imagini se poate observa cum șoferul circula inclusiv pe contrasens, punând în pericol siguranța rutieră.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana, respectiv un bărbat de 33 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale, conform prevederilor O.U.G. 195/2002, în valoare de 660 de lei, iar, ca măsură complementară, a fost dispusă suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 30 de zile”, au declarat oficialii Poliției județene Cluj, conform news.ro

Conform legislației române actualizate, comportamentul de tip „drifturi” într-un sens giratoriu este sancționat ca o formă de conducere agresivă. Aceasta intră sub incidența Ordonanței de Urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Sancțiunile includ o amendă din clasa a III-a de sancțiuni, care poate ajunge până la 6-8 puncte de amendă (fiecare punct reprezintă 10% din salariul minim brut), și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 30-60 de zile, în funcție de gravitatea faptei​.


Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine