Alex Bodi a fost arestat! Primele declarații despre ce s-a întâmplat

Publicat:
2 minute
Autor: Redacția

Alex Bodi a fost arestat! Milionarul a făcut primele declarații pe contul de Instagram, unde a adus lămuriri.

Alex Bodi a fost arestat preventiv. Sursa foto: Cancan.ro

Alex Bodi a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce milionarul nu a respectat măsura controlului judiciar în dosarul în care este acuzat de proxenetism, trafic de droguri și prostituție.

Milionarul susține că nu s-a prezentat o singură dată la secția de Poliție de care aparține cu domiciliu pentru a da cu subsemnatul, cum este precizat în măsura controlului judiciar dispusă. Afaceristul din Mediaș a declarat pe contul de Instagram că a lipsit motivat din cauza unor probleme de sănătate.

Deși a adus documentația necesară care să ateste că nu s-a putut deplasa la secția de Poliție n cazul măsurii controlului judiciar, autoritățile au dispus arestarea sa pentru 29 de zile.

„Spuneam că ăsta este primul live din viața mea. Am recurs să fac asta pentru a lămuri anumite lucruri. Este adevărat ce se întâmplă, mă îndrept acum către autorități, care mă așteaptă la mine acasă. Nu sunt arestat pentru că am făcut ceva, ori că au apărut alte dovezi în dosarul în care sunt anchetat. Singurul motiv pentru care s-a dispus arestarea mea preventivă a fost pentru că eu la un anumit termen nu m-am prezentat, însă am adus adeverință de la medic. Însă nu a fost suficient și s-a dispus arestarea mea preventivă. Nicidecum arestul la domiciliu, ori un avertisment în acest sens”, a spus Alex Bodi pe Instagram, într-un live.

„Am specificat exact motivul pentru care s-a dispus arestarea mea. O să trecem și peste asta, am trecut și peste altele mai grele. Partea proastă este că suferă acum familia mea, prietenii apropiați, prietenii adevărați. Au de suferit oamenii care mă iubesc. Dar totul trece, este trecător. Sper că am lămurit lucrul acesta. Ca să nu se înțeleagă că am făcut ceva greșit, ori că sunt acuzații noi. În sfârșit, un episod nou în viața mea, altă bătălie pe care o să o câștig. Sănătatea la toatălumea și toate cele bune.”, a mai spus Alex Bodi.

Milionarul se află în arest preventiv pentru a doua oară

La începutul lunii noiembrie 2020, Alex Bodi a fost reținut 29 de zile în dosarul de proxenetism în care este anchetat. Ulterior, el a fost plasat în arest la domiciliu pentru cinci luni. Chiar înainte de Paște, în aprilie 2020, afaceristul din Mediaș a fost eliberat din arest sub măsura controlului judiciar.

De atunci și până în prezent, Alex Bodi a fost nevoit să dea cu subsemnatul la secția de Poliție săptămânal. În cazul neprezentării, acesta risca arestarea preventivă, lucru care s-a și întâmplat. Milionarul a declarat că a lipsit motivat, pe caz de boală, însă documentația adusă în acest sens nu a fost suficientă pentru procurorii DIICOT.

Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine