Alertă MApN în Tulcea. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol. Autoritățile au luat măsuri urgente

Publicat:
4 minute

MApN a transmis printr-un comunicat de presă că două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol în județul Tulcea, în contextul în care, duminică seara, au fost detectate mai multe grupuri de drone care se aflau în apropierea spațiului aerian al României, care se îndreptau spre Ucraina.

Foto: Freepick.com

Potrivit MApN, Rusia a atacat Ucraina în apropiere de România cu ajutorul unor drone, iar Ministerul Apărării a luat măsuri în această situație, ridicând de la sol doua aeronave pentru a preveni orice situație, mai ales în cazul în care dronele sau alte obiecte străine ar survola în spațiul aerian al României.

Spre miezul nopții, cele două aeronave s-au întors însă la bază, după ce alerta aeriană a fost închisă. Potrivit informațiilor transmise, dronele nu au pătruns în spațiul aerian din țara noastră, însă MApN a dat asigurări că se vor face cercetări în zonele care se află în apropiere de războiul dintre Rusia și Ucraina.

„Forţele armate ale Federaţiei Ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România.

Ca urmare a detectării deasupra Mării Negre a unor grupuri de drone care se îndreptau către spaţiul aerian al Ucrainei, în apropierea spaţiului aerian al României, Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, la ora 23,34, cu privire la instituirea alertei aeriene în zona de nord a judeţului Tulcea.

Pentru monitorizarea situaţiei din spaţiul aerian, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea.”, a anunțat Ministerul Apărării.


Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine