Victor Rebengiuc, omagiat în lacrimi și aplauze la Odeon. Marele actor de 93 de ani, discurs impresionant: „Sper ca în curând să-mi întâlnesc foștii colegi. Sunt ultimul din această generație care încă mai vorbește la microfon” | VIDEO
Adaugă Actualitate.net la sursele preferate în GoogleUnul dintre cele mai emoționante momente ale Galei Premiilor UNITER 2026 a avut loc pe scena Teatrului Odeon din București, acolo unde Victor Rebengiuc a primit distincția „Omagiul UNITER pentru o carieră strălucită și longevivă”. La 93 de ani, marele actor a fost întâmpinat cu aplauze îndelungi de întreaga sală, într-un moment care a ridicat publicul în picioare.
Evenimentul, considerat cel mai important din teatrul românesc, a reunit nume mari ale scenei și cinematografiei, însă omagiul dedicat lui Victor Rebengiuc a fost, fără îndoială, punctul culminant al serii. Actorul a urcat pe scena Teatrului Odeon vizibil emoționat, iar publicul l-a aplaudat minute în șir.
Victor Rebengiuc, ovaționat minute în șir la Gala UNITER. Marele actor a primit premiul pentru întreaga sa carieră
Chiar dacă marele actor a încercat să-i oprească pe cei prezenți din aplauze pentru a-și ține discursul, a durat minute bune până când publicul aflat în sală să se oprească.
„Mulțumesc foarte mult, mai sunt și alții pe care mai trebuie să-i aplaudați. Nu se termină acum spectacolul.”, a spus Victor Rebengiuc, vizibil emoționat.
Distincția vine ca o recunoaștere a unei cariere impresionante, întinse pe aproape șapte decenii, în care Victor Rebengiuc a devenit unul dintre cele mai respectate și iubite nume din cultura română. De la marile roluri pe scena teatrului până la filme care au marcat generații, actorul a rămas pentru mulți simbolul profesionalismului, al rigorii și al autenticității.
Aflat pe scenă, Victor Rebengiuc a făcut chiar și câteva glume pe seama premiului. Premiul „Omagiul UNITER” acordat lui Victor Rebengiuc la Gala UNITER 2026 a fost înmânat de președintele UNITER, scenograful Dragoș Buhagiar, împreună cu vicepreședintele organizației, Aura Corbeanu.
Înainte să-i ofere premiul, Dragoș Buhagiar i-a făcut câteva mărturisiri lui Victor Rebengiuc, printre care că ocupă locul de părinte spiritual în viața lui.
„Știți, când ne naștem avem niște părinți naturali. Divinitatea ni dă.”, a spus Dragoș Buhagiar.
„Mi-aduc aminte, da”, a răspuns, în glumă, Victor Rebengiuc.
„Pe parcursul vieții avem șansa să ne alegem părinții spirituali, iar dvs. sunteți, pentru câteva generații, realmente un părinte spiritual.”, a continuat Dragoș Buhagiar.
„Da, eu vin din secolul trecut.”, a răspuns Victor Rebengiuc.
„Știu, și eu la fel. Și sunt onorat să vin din secolul trecut.”, a mai spus Dragoș Buhagiar.
„Vă mulțumesc că, în numele uniunii, pentru că atunci când au fost nori negri deasupra uniunii noastre, în timp ce mulți se ascundeau, dvs. ați apărat UNITER-ul fără drept de replică.”, a continuat Dragoș Buhagiar, care i-a înmânat premiul marelui actor.
„Sunt zburdalnic, așa ...”, a conchis Victor Rebengiuc.
Victor Rebengiuc continuă să fie văzut ca un reper rar de onestitate artistică și discreție. Nu a fost niciodată actorul scandalurilor sau al aparițiilor căutate cu orice preț, ci omul care a lăsat întotdeauna scena și rolurile să vorbească pentru el.
„Nu aș mai avea nimic de adăugat. Ce vreau să spun este că a fost o călătorie lungă, poate o să surprindă niște care m-au ajutat mult în carieră, începând cu Vlad Mugur, apoi doamna Bulandra. Și, înainte de toți, doamna Aura Buzescu, profesoara mea. După asta, Ciulei, Pintilie, Vlad Mugur, Radu Penciulescu. Și încă mulți alții în cei aproape 70 de ani de carieră pe care am trecut-o.
Acum mă odihnesc.
Și, asta e. Am venit, am făcut prezența aici. Mulțumesc pentru premii.
Și sper ca în curând să-mi întâlnesc foștii colegi. Fac parte dintr-o generație care a însemnat mult pentru teatrul românesc. Generația 1956.
I se spunea ... Mie nu-mi venea bine să spun chestia asta, dar așa se spunea. Generația de Aur. Așa că sper să îi întâlnesc pe toți acolo. Sunt ultimul din această generație care încă mai vorbește la microfon.”, a spus Victor Rebengiuc pe scena Teatrului Odeon.
Mulți dintre cei prezenți au vorbit despre influența uriașă pe care Victor Rebengiuc a avut-o asupra teatrului românesc și asupra generațiilor de actori care i-au urmat. Pentru public, însă, emoția momentului a venit și din imaginea unui artist care, la 93 de ani, continuă să inspire prin luciditate, eleganță și forța unei cariere construite fără compromisuri.
Gala Premiilor UNITER 2026 a adus pe scenă cele mai importante producții și nume ale teatrului românesc din ultimul an, marele premiu pentru „Cel mai bun spectacol” fiind câștigat de producția „Lungul drum al zilei către noapte”, montată la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu.
Însă pentru mulți dintre cei aflați în sală, adevăratul moment memorabil al serii a fost cel în care Victor Rebengiuc a urcat pe scenă și a primit recunoștința unei lumi întregi pentru o viață dedicată teatrului.


















Comentarii