Schimbarea rezidenței fiscale: ce înseamnă și cum îți poți muta domiciliul fiscal în altă țară

Rezidența fiscală reprezintă statutul care determină în ce țară ești considerat contribuabil la impozitarea veniturilor tale. Altfel spus, rezidența fiscală indică statul care îți poate impozita veniturile pe plan global (din toată lumea) sau doar veniturile obținute pe teritoriul său, în funcție de cazul tău.

Rezidența fiscală este conceptul care indică legătura fiscală principală a unei persoane cu un stat. Ea determină unde trebuie să plătești impozit pentru veniturile tale globale.

Rezidența fiscală nu este același lucru cu cetățenia sau cu rezidența legală obișnuită. Poți fi cetățean român, de exemplu, dar rezident fiscal în altă țară, dacă acolo îți petreci majoritatea timpului și ai centrul intereselor.

Principalele criterii internaționale folosite pentru a stabili rezidența fiscală a unei persoane fizice sunt următoarele:

• Timpul petrecut într-un stat (prezența fizică): cele mai multe țări consideră o persoană ca rezident fiscal dacă stă acolo cel puțin 183 de zile într-un an calendaristic (sau în orice perioadă de 12 luni). Pragul de 183 de zile este unul foarte uzual la nivel internațional.
• Domiciliul sau locuința permanentă: dacă ai o locuință stabilă (în proprietate sau închiriere) într-o țară și este disponibilă pentru tine și familia ta, acel stat poate fi considerat baza rezidenței tale fiscale
• Centrul intereselor vitale: se referă la legăturile personale și economice cele mai strânse – unde îți este familia, unde îți desfășori activitatea, unde ai proprietăți, conturi bancare, investiții etc., . Țara cu care ai cele mai puternice legături de acest fel este adesea considerată țara de rezidență fiscală.
• Alte indicii materiale: pot fi avute în vedere elemente cum ar fi deținerea de autovehicule înregistrate într-un stat sau permis de conducere emis acolo, deținerea unui pașaport al acelui stat, sau faptul de a fi asigurat în sistemul social și de sănătate al țării respective. Aceste criterii suplimentare se analizează însă de obicei împreună cu cele principale de mai sus.

În practică, fiecare țară își definește în legislația proprie rezidența fiscală pe baza acestor principii generale.

De exemplu, România consideră rezident fiscal pe oricine are domiciliul în România, sau o locuință permanentă în România, sau își are centrul intereselor vitale în România, sau stă în România mai mult de 183 zile într-un interval de 12 luni.

Dacă oricare din aceste condiții este îndeplinită, persoana este rezident fiscal român, fiind impozitată pe veniturile sale mondiale (din orice țară).

În schimb, un nerezident fiscal în România datorează impozit aici doar pentru veniturile obținute din surse în România (de pildă, chirii din proprietăți în România, salariu de la o firmă românească etc.).

Multe țări au definiții similare, cu pragul de 183 de zile și criteriul locuinței/legăturilor locale în prim-plan.

Notă: Se poate întâmpla ca două țări să te considere ambele rezident fiscal (de exemplu, dacă locuiești în două țări diferite perioade lungi, sau ai domiciliu într-una și activitate în alta). În astfel de cazuri intervine convenția de evitare a dublei impuneri dintre cele două state, care conține reguli de departajare („tie-breaker rules”) aplicate în ordine: de obicei se compară unde ai locuință permanentă, apoi centrul intereselor vitale, apoi durata șederii, cetățenia etc., până se stabilește un singur stat de rezidență fiscală. Scopul acestor convenții este să evite ca aceeași persoană să fie impozitată de două ori pentru același venit în două jurisdicții diferite.

Pentru a-ți schimba rezidența fiscală din România în alt stat, nu este suficient doar să pleci din țară ci trebuie să urmezi o procedură administrativă oficială.

În esență, trebuie să notifici Fiscul român că părăsești țara și să oferi informații despre noua ta rezidență.

Conform legislației fiscale, orice persoană fizică ce pleacă din România pentru o perioadă mai mare de 183 de zile (cumulate într-un an) are obligația să depună un formular numit “Chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale la plecarea din România”

Pașii principali ai procedurii sunt:

• Completarea formularului de plecare (Chestionar rezidență fiscală): Acesta (cod formular Z017 la ANAF) trebuie depus cu cel puțin 30 de zile înainte de data plecării preconizate din România. Formularul solicită date despre plecarea ta și despre situația ta rezidențială și financiară.
• Anexarea documentelor doveditoare: La chestionar trebuie să atașezi documente care susțin schimbarea rezidenței. În principal, dacă deja ai început demersurile în cealaltă țară, este util un document emis de autoritatea fiscală străină care să ateste că ai fost înregistrat acolo ca rezident fiscal (sau că vei fi supus impozitării în celălalt stat). De asemenea, dacă ai obținut un certificat de rezidență fiscală din partea noului stat (un document oficial care confirmă că ești rezident fiscal acolo), acesta trebuie depus, în original cu traducere autorizată, la Fiscul român. Astfel de certificate se eliberează de obicei la cerere în cealaltă țară, după ce devii rezident acolo.
• Depunerea dosarului la ANAF: Formularul și anexele se depun la administrația fiscală de care aparții (organul fiscal central competent), înainte de plecare. Se poate depune personal, prin împuternicit ori chiar electronic (ANAF acceptă transmiterea online, de exemplu prin Spațiul Privat Virtual).
• Analiza și notificarea din partea Fiscului: Pe baza informațiilor furnizate, organul fiscal va analiza unde vei avea rezidența. În termen de aproximativ 15 zile de la depunere, ANAF îți comunică prin poștă o notificare în care îți confirmă statutul fiscal. Practic, fie vei fi menținut ca rezident fiscal român (dacă Fiscul consideră că încă ai legături fiscale puternice cu România și nu ai dovedit rezidența în altă parte), fie vei fi scos din evidențele fiscale ca rezident român (adică vei fi considerat nerezident fiscal, impozitat în România doar pentru veniturile de sursă românească).

Este esențial să parcurgi această procedură, altfel riști ca autoritățile române să te considere în continuare rezident fiscal aici. Mai ales dacă te muți într-o țară cu care România are acord de evitare a dublei impuneri, va trebui să dovedești rezidența în acel stat (de exemplu prezentând certificatul de rezidență fiscală emis de acel stat) – în caz contrar, România te poate trata tot ca rezident de-al său și îți poate pretinde impozit pe venit.

Conform Codului fiscal, o persoană nerezidentă care nu poate face dovada rezidenței într-un alt stat partener de tratat va fi considerată rezident fiscal român, cu toate obligațiile ce decurg.

După obținerea rezidenței fiscale în altă țară: Este recomandat să soliciți de la ANAF un Certificat de rezidență fiscală al României, valabil pentru noul tău stat de rezidență.

Acest document, emis de ANAF în ~3 zile de la cerere, confirmă pentru autoritățile străine că în anul respectiv ai fost rezident (sau nerezident) în România.

Certificatul este util pentru aplicarea prevederilor tratatului de evitare a dublei impuneri – de exemplu, dacă mai obții venituri din România (dividende, chirii etc.), acel certificat ajută la evitarea reținerii unui impozit românesc peste impozitul pe care îl vei plăti în cealaltă țară.

După ce renunți la rezidența din România, următorul pas este să devii rezident fiscal al altui stat. Fiecare jurisdicție are propriile reguli de dobândire a rezidenței fiscale, dar de regulă va trebui să te stabilești fizic acolo pentru o perioadă semnificativă și/sau să ai o viză de ședere ori un drept de rezidență legală în acel stat.

De exemplu, în țările UE, dacă îți muți efectiv domiciliul și locuința permanentă și stai peste 6 luni pe an acolo, vei fi considerat rezident fiscal local (și va trebui să te înregistrezi la autoritățile fiscale locale).

În alte țări, obținerea rezidenței fiscale poate presupune obținerea unei vize de rezident (prin muncă, investiție, permis de ședere etc.). Vom discuta mai jos, la exemple, câteva căi specifice (ex: viza de investitor în Emiratele Arabe, statutul de “non-habitual resident” în Portugalia etc.).

Important este să respecți criteriile noului stat: de regulă, dacă îți muți centrul intereselor în mod autentic – adică locuiești și lucrezi preponderent acolo – vei dobândi rezidența fiscală.

Unele țări emit și ele formulare sau certificate de rezidență (similar cu ce solicită România la plecare) pe care va trebui ulterior să le reînnoiești anual.

Asigură-te că te înregistrezi la autoritatea fiscală locală (echivalentul ANAF-ului) dacă legislația o cere – uneori se completează un formular de sosire (cum există și în România formularul Z015 pentru persoanele care devin rezidente fiscale la sosirea în România).

Care sunt țările care au cele mai mici taxe pentru venitul personal?

Într-o lume din ce în ce mai globalizată, tot mai mulți profesioniști, antreprenori sau investitori iau în considerare mutarea într-o jurisdicție cu taxe personale mai mici. Dar care sunt țările într-adevăr prietenoase cu veniturile personale, fie ele salarii, dividende sau câștiguri de capital? Paradisurile fiscale: 0% impozit pe venit Există un număr redus de țări care nu percep deloc impozit pe venitul personal. Printre acestea se numără: * Emiratele Arabe Unite (EAU): Nu percep taxe pe