Masacru în SUA. 22 de morți în cel mai recent atac sângeros din Statele Unite

6 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Redacția Redacția

Atac armat în Statele Unite, unde aproximativ 22 de persoane au murit. Masacrul a avut loc într-o sală de bowling și un restaurant din orașul Lewiston, Statul Maine, SUA. Autorițățile au anunțat că în urma dublului masacru sunt zeci de răniți, iar numărul morților poate fi în creștere. Oamenii sunt rugați să stea în casă până la prinderea criminalului.

În urma atacului armat din SUA. există un bilanț de 22 de persoane decedate și între 50 și 60 persoane grav rănite în urma masacrului de miercuri seara, ora 19:00, din Statele Unite ale Americii.

Masacrul a avut loc în două locații din orașul Lewiston din Statul Maine, care se află la o distanță de aproximativ 6.5 kilometri una de cealaltă, scrie Reuters.com.

Lewiston este al doilea oraș ca mărime al statului Maine din S.U.A. și se află la aproximativ 36 de mile nord de Portland, scrie CNN.com.

Cine este suspectul dublului atac sângeros din Statele Unite

Autoritățile din Statele Unite l-au identificat pe Robert Card, în vârstă de 40 de ani, ca fiind suspectul principal în cazul masacrului din Statul Maine, considerat foarte periculos, având în vedere că este și înarmat.

Robert Card este de profesie instructor de arme și, din informațiile apărute în presa de peste ocean, parte din rezerva armatei Statelor Unite, repartizat la un centru de antrenament din Saco, Maine.

Autoritățile au declarat că Robert Card fusese internat într-un centru de psihiatrie pentru două săptămâni în vara anului 2023, cu mențiunea că internarea s-a produs în urma unor incidente. Bărbatul spunea că aude voci și amenința că va trage focuri de armă în baza militară.

„Card a fost, de asemenea, internat într-un centru de sănătate mintală timp de două săptămâni în vara anului 2023 și ulterior eliberat.”, se arată în comunicatul emis de Maine Information & Analysis Center.

Armata nu a răspuns imediat solicitărilor de informații referitoare la Card și nici nu a dat detalii despre dosarul său ca și militar. Această tragedie a zguduit statul Maine, situat în colțul nord-estic al SUA, la granița cu Canada.

Sute de polițiști au fost mobilizați în operațiunea masivă de căutare a lui Robert Card, suspectul crimelor care au zguduit Statele Unite.

Imaginile publicate pe Facebook de către Poliție îl înfățișează pe Card purtând o bluză maro cu glugă și blugi, într-una scenele în care a avut loc dublul atentat, ținând în mână o pușcă semiautomată în poziție de tragere.

Comisarul pentru Siguranță Publică din Maine, Mike Sauschuck, a declarat într-o conferință de presă: „Avem literalmente sute de polițiști care lucrează în statul Maine pentru a investiga acest caz și pentru a-l localiza pe domnul Card, care este suspect.”, scrie Reuters.com.

Poliția a găsit un SUV alb care ar fi fost condus de Card până în orașul Lisbon, care se află la aproximativ câțiva kilometri de oclul crimelor. Sauschuck a cerut populației din Lewiston și Lisbon să rămână în interior.

„Un centru de recreere. O sală de bowling. Un bar din cartier. Locuri pe care americanii le frecventează și în care ar trebui să se simtă în siguranță... acestea sunt locurile unde au avut loc mai multe focuri de armă în Maine în această noapte.”, a declarat Kris Brown, președintele organizației Brady, pentru siguranța armelor de foc, într-o declarație.

Oficialii au intervievat martorii de toate vârstele care au fost de față la dublul atentat.

Președintele Joe Biden a fost informat despte atacul sângeros și primește în continuare actualizări, a declarat un oficial american la Washington, care a mai spsu că Biden a vorbit individual cu guvernatorul statului Maine, Janet Mills, cu senatorii Angus King și Susan Collins și cu congresmanul Jared Golden despre împușcăturile din Lewiston și a oferit sprijin federal complet în urma atacului, a anunțat Casa Albă.

Statele Unite se confruntă des cu atacuri armate

Statul Maine nu dispune de prea multe legi cu privire al siguranța armelor și nici reglementări clare în ceea ce privește portul armelor care să permită interzicerea folosirii armelor în anumite situații, mai ales în cazul persoanelor cu probleme psihice, menționează organizația Brady.

Numărul împușcăturilor în S.U.A. în care au fost împușcate patru sau mai multe persoane a crescut de la începutul pandemiei de COVID-19 din 2020, cu 647 de cazuri înregistrate în 2022, conform datelor de la Gun Violence Archive.

Cel mai sângeros masacru cu arme de foc din istoria modernă a S.U.A. este masacrul din Las Vegas, în care 58 de persoane au fost ucise de un individ care a deschis focul dintr-un hotel în timpul unui festival de muzică country în 2017.

Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 4.98
  • USD 4.73
  • CHF 5.35
  • GBP 5.97
  • BGN 2.54
  • RUB 0.05
  • MDL 0.26
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti 0°C icon
  • Cluj-Napoca -2°C icon
  • Constanta 3°C icon
  • Iasi 1°C icon
  • Brasov -7°C icon
  • Timisoara 3°C icon
  • Craiova 1°C icon