Leonardo DiCaprio, în negocieri avansate pentru „Heat 2”. Ce staruri mai joacă în film
Continuarea filmului clasic „Heat”, regizată de Michael Mann, se află tot mai aproape de producție. Surse din industrie afirmă că Leonardo DiCaprio, câștigător al premiului Oscar, ar fi ajuns la un acord pentru a juca într-un rol principal, după mai multe săptămâni de negocieri.

„Heat 2”, un proiect la care Michael Mann lucrează de ani buni, pare să facă pași importanți spre realizare. Publicația World of Reel citează surse conform cărora DiCaprio este acum atașat proiectului, după ce în august au apărut primele zvonuri legate de implicarea sa.
Warner Bros. nu a făcut încă un anunț oficial, însă decizia de a aproba bugetul estimat la 170 de milioane de dolari ar putea depinde de confirmarea actorului. Studioul a fost reticent în a oferi undă verde filmului din cauza costurilor ridicate, dar prezența lui DiCaprio ar crește șansele ca proiectul să primească finanțarea necesară.
Ce staruri mai sunt curtate pentru film
Încă nu se știe ce rol ar urma să joace Leonardo DiCaprio, însă există două variante: detectivul Vincent Hanna, interpretat inițial de Al Pacino, sau criminalul Neil McCauley, rol făcut celebru de Robert De Niro.
Michael Mann ar fi discutat și cu alți actori pentru distribuție. Adam Driver este luat în calcul pentru a-l interpreta pe McCauley în tinerețe, iar Austin Butler ar putea să joace rolul lui Chris Shiherlis, personajul interpretat în original de Val Kilmer. Filmările ar putea începe în 2026, an în care DiCaprio este programat să lucreze și la un nou film regizat de Martin Scorsese.
Scenariul „Heat 2” are la bază romanul scris în 2022 de Michael Mann și Meg Gardiner. Acesta prezintă atât evenimentele de dinaintea acțiunii filmului original, cât și consecințele ei. Povestea urmărește planurile lui Neil McCauley și ale echipei sale în anii ’80, dar și încercarea lui Chris Shiherlis de a scăpa din Los Angeles după confruntarea sângeroasă de pe aeroport, unde Vincent Hanna l-a ucis pe McCauley.
Primul „Heat”, lansat în 1995, a devenit un reper al cinematografiei de crimă și acțiune. Distribuția de excepție, formată din Robert De Niro, Al Pacino și Val Kilmer, a fost completată de actori precum Jon Voight, Tom Sizemore, Ashley Judd, Natalie Portman și Danny Trejo. Filmul a avut încasări importante și a primit aprecieri critice, consolidând reputația lui Mann ca regizor.
După aproape 30 de ani, continuarea este privită ca unul dintre cele mai așteptate proiecte de la Hollywood. Implicarea lui Leonardo DiCaprio ar putea fi decisivă pentru ca producția să depășească blocajele financiare și să ajungă pe marile ecrane.