Ion Dichiseanu, în stare gravă la Terapie Intensivă: „ Să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către tata”

2 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Redacția Redacția

Ion Dichiseanu se află de câteva zile în stare gravă la spital. Îndrăgitul actor este pentru a doua oară internat, la interval de câteva săptămâni distanță.

article img

Ion Dicihiseanu se află din nou la spital. Sursa foto: Facebook

În vârstă de 87 de ani, cineastul a reușit să treacă și peste lupta cu infecția COVID-19, însă problemele de sănătate și-au spus cuvântul.

Ioana Dicihiseanu, fiica marelui actor, le-a mulțumit admiratorilor acestuia pentru grija pe care i-o poartă și le-a cerut să se roage pentru el. De asemenea, tânăra cântăreață a menționat că actorul nu se află în spital din cauza coronavirus.

„Este adevărat că tata trece din nou printr-o cumpănă. Nu a avut nici data trecută, nici acum, legatură cu Sars-Cov-2. Totul este din cauza unei investigații făcute greșit, la începutul lunii decembrie, la o clinică privată, dar mai multe detalii voi da la momentul oportun.

Știu că pentru el, cea mai mare bucurie a acestei profesii este iubirea publicului. Așa că, vă rog, să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile pentru ca tata să vină cu bine acasă. Doamne ajută!”, a anunțat Ioana Dichiseanu pe pagina personală de Facebook.

Ion Dicihiseanu, la Terapie Intensivă din cauza problemelor cardiace

Actorul din generația veche a fost transportat de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău și a fost apelat serviciul 112. Actorul a fost dus la Spitalul Floreasca, la Terapie Intensivă, starea lui fiind una gravă.

Acesta a fost internat în spital la câteva săptămâni după ce a fost internat pentru COVID-19. Virusul i-a afectat plămânii și a suferit o pneumonie care i-a pus viața în pericol. Organismul actorului este slăbit, motiv pentru care a avut un pușeu cardiac pentru care s-a necesitat intervenția cadrelor medicale.

Ion Dichiseanu, viață de familie împlinită

Ion Dichiseanu (87 de ani) a fost căsătorit cu Simona Florescu, acum în vârstă de 52 de ani. Cei doi s-au îndrăgostit în 1985, la un concurs de interpretare unde artista participase. Deși e o diferență de 25 de ani între cei doi, iată că artiștii au rămas împreună 22 de ani, iar în urma relației lor de iubire a apărut Ioana Dichiseanu.

Dichi, așa cum mai este alintat celebrul actor, a rămas în relații de prietenie cu fosta soție, iar de când a devenit bunic este în culmea fericirii.

Ioana Dichiseanu, fiica actorului, a devenit mamă pentru prima dată în 2016. Ea este căsătorită cu jurnalistul Adrian Artene.

Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 4.98
  • USD 4.73
  • CHF 5.34
  • GBP 5.96
  • BGN 2.54
  • RUB 0.04
  • MDL 0.26
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti 1°C icon
  • Cluj-Napoca 4°C icon
  • Constanta 6°C icon
  • Iasi -1°C icon
  • Brasov 6°C icon
  • Timisoara -0°C icon
  • Craiova 0°C icon