Povestea neștiută. Giorgia Meloni conduce astăzi Italia și este considerată femeia de fier a Europei, dar a avut o viață extrem de grea. A fost părăsită de tată, a lucrat chelneriță și bonă, a rămas fără casă și a fost crescută mamă

Giorgia Meloni a avut o copilărie marcată de abandonul tatălui, de dificultățile unei familii crescute de o mamă singură și de sentimentul că trebuie permanent să demonstreze că valorează ceva. Astăzi este prima femeie care a ajuns prim-ministru al Italiei și una dintre cele mai influente figuri politice din Europa. Înainte de Palazzo Chigi au existat însă apartamentul din cartierul popular Garbatella, o casă distrusă de incendiu, o mamă care scria pe bandă rulantă romane de dragoste pentru a-și crește cele două fete și slujbele pe care Giorgia le-a avut încă din tinerețe. Tatăl ei a plecat când era foarte mică, iar ea a decis, copil fiind, că nu mai vrea să-l vadă. Peste ani, avea să spună că moartea lui nu i-a provocat aproape nicio emoție. Viața sentimentală avea să-i aducă o altă ruptură publică: după aproape zece ani alături de jurnalistul Andrea Giambruno, tatăl fiicei sale, Meloni a pus capăt relației în 2023, imediat după apariția unor înregistrări compromițătoare cu acesta. Dincolo de imaginea de „Doamnă de Fier”, povestea Giorgiei Meloni explică o parte din duritatea și ambiția femeii care, la 15 ani, intra într-o mică organizație politică de cartier, iar trei decenii mai târziu ajungea să conducă Italia.

Giorgia Meloni s-a născut la Roma, pe 15 ianuarie 1977. Are o soră mai mare, Arianna, de care a rămas extrem de apropiată.

Familia s-a destrămat foarte devreme.

Tatăl, Francesco Meloni, a părăsit familia când Giorgia avea aproximativ un an și s-a stabilit în Insulele Canare. Cele două fete au rămas alături de mama lor, Anna Paratore. Giorgia și Arianna își mai vedeau tatăl sporadic, în timpul unor vacanțe, însă relația nu a reușit să umple golul lăsat de plecarea lui.

Meloni avea să vorbească mult mai târziu despre această rană.

În autobiografia sa, „Io sono Giorgia”, a descris sentimentul că nu fusese iubită suficient și impulsul permanent de a demonstra contrariul unei convingeri care se instalase în copilărie: aceea că nu valorează destul.

Într-un interviu acordat recent The New York Times, Meloni a revenit asupra perioadei și asupra „găurii negre” în care spune că a îngropat durerea provocată de lipsa iubirii tatălui.

La 11-13 ani, potrivit propriilor relatări făcute în momente diferite, a decis că nu mai vrea să-l vadă. Într-un interviu din 2021, explica faptul că tatăl îi spusese ceva ce, în opinia ei, un adult nu ar fi trebuit să-i spună unui copil. Reacția ei a fost definitivă: nu a mai vrut să aibă o relație cu el.

Când Francesco Meloni a murit, în 2012, Giorgia a spus că nu a reușit să simtă aproape nimic.

Pentru ea devenise, practic, un străin.

Figura centrală a copilăriei Giorgiei Meloni a devenit astfel mama sa.

Anna Paratore avea numai 23 de ani când a născut-o pe Giorgia și mai avea deja o fiică, Arianna. După plecarea soțului, a trebuit să crească singură două fete.

Meloni a spus în repetate rânduri că îi datorează enorm mamei sale.

Anna Paratore avea să găsească și o modalitate neobișnuită de a câștiga bani: scria romane de dragoste.

Sub pseudonimul Josie Bell, mama actualului premier italian a publicat nu câteva, ci peste o sută de romane. Într-un interviu acordat presei italiene, Anna Paratore spunea că ajunsese la 137 de cărți publicate sub acest pseudonim și că mai scrisese zeci sub numele Amanda King.

Motivul era cât se poate de pragmatic.

„Din nevoie”, explica ea atunci când a fost întrebată de ce scria atât de mult. Era singură și avea două fete de crescut și de trimis la școală.

În casa în care Giorgia Meloni a crescut, literatura romantică nu era, așadar, doar pasiune. Era una dintre modalitățile prin care o mamă încerca să-și întrețină familia.

Familia avea să treacă și printr-un alt episod dramatic.

Casa în care locuiseră inițial a fost distrusă într-un incendiu.

Meloni a povestit ulterior că focul ar fi pornit după ce ea și sora ei s-au jucat cu lumânări. Episodul apare și în relatările autobiografice despre copilăria sa.

După incendiu, mama și cele două fete s-au stabilit în Garbatella, unul dintre cartierele populare ale Romei, aproape de bunici.

Este cartierul cu care Giorgia Meloni avea să rămână identificată pentru tot restul carierei.

Garbatella este și un loc cu o ironie politică aparte. Cartierul are o puternică tradiție de stânga. Tocmai de aici avea să înceapă ascensiunea uneia dintre cele mai importante lidere ale dreptei europene.

Absența tatălui pare să fi lăsat una dintre cele mai adânci urme asupra personalității sale.

În autobiografie, Meloni face o mărturisire surprinzătoare pentru un politician cunoscut astăzi tocmai pentru siguranța și combativitatea sa.

„Am crescut cu ideea că nu valorez nimic”, scrie ea.

Reacția a fost să încerce să demonstreze contrariul.

Este o cheie importantă pentru înțelegerea personajului public Giorgia Meloni: femeia care pare permanent pregătită pentru confruntare spune că o parte a acestei ambiții s-a construit tocmai peste nesiguranțele copilului care se întreba de ce tatăl său plecase.

Nici adolescența nu a fost lipsită de episoade care au afectat-o.

Meloni a povestit că era supraponderală și că alți copii o ironizau pentru greutate.

În autobiografie relatează inclusiv un episod în care a fost respinsă atunci când încerca să intre într-un joc de volei și a fost insultată din cauza kilogramelor.

A început ulterior să slăbească.

Peste ani, avea să privească experiența într-un mod neașteptat, susținând că inclusiv oamenii care au umilit-o au contribuit, fără să vrea, la construirea ambiției sale.

Este o constantă a felului în care Meloni își povestește viața: respingerea este transformată în combustibil pentru competiție.

Drumul către vârful politicii italiene nu a început într-un mediu privilegiat de partid și nici într-o familie cu tradiție politică.

În tinerețe, Meloni a avut mai multe slujbe.

A lucrat ca bonă, chelneriță și barmaniță. Una dintre slujbele care apar frecvent în biografiile sale este cea de la Piper Club, celebrul club de noapte din Roma.

Presa italiană a relatat și că a vândut discuri în piața Porta Portese.

Mama muncea pentru familie, iar Giorgia a început la rândul ei să câștige bani încă de tânără.

Imaginea aceasta este foarte diferită de cea de astăzi: costume impecabile, summituri europene, întâlniri la Casa Albă și discuții cu cei mai puternici lideri ai lumii.

Politica a apărut foarte devreme.

În 1992, Giorgia Meloni avea doar 15 ani când s-a apropiat de Fronte della Gioventù, organizația de tineret a Movimento Sociale Italiano – MSI, partid provenit din tradiția postfascistă italiană.

Meloni spune că unul dintre momentele care au împins-o spre politică a fost asasinarea magistratului antimafia Paolo Borsellino, ucis de Cosa Nostra în atentatul din Via D'Amelio, la Palermo, în iulie 1992.

Adolescenta din Garbatella a căutat sediul organizației și a descoperit că exista unul chiar în apropierea casei.

Acolo avea să găsească ceea ce ea însăși a descris ulterior drept o „a doua familie”.

Momentul este cu atât mai interesant cu cât Garbatella era și rămâne un cartier asociat puternic cu stânga italiană.

La 15 ani, fata crescută într-o familie formată aproape exclusiv din femei făcea primul pas pe un drum politic pe care puțini și-ar fi imaginat unde îl va duce.

Ascensiunea a fost rapidă. În 1998, la numai 21 de ani, Giorgia Meloni a fost aleasă consilier provincial la Roma.

În 2006, la 29 de ani, a intrat în Camera Deputaților și a devenit vicepreședinte al Camerei.

Doi ani mai târziu, la numai 31 de ani, Silvio Berlusconi a numit-o ministru pentru Tineret. La momentul respectiv a devenit cel mai tânăr ministru din istoria Republicii Italiene.

În 2012 a participat la fondarea Fratelli d'Italia. Partidul a fost mult timp o formațiune mică. În primii săi ani s-a învârtit în jurul câtorva procente și nimic nu garanta că femeia din Garbatella va ajunge vreodată la Palazzo Chigi.

Dar Meloni a rămas.

În 2022, Fratelli d'Italia a câștigat alegerile, iar pe 22 octombrie Giorgia Meloni a depus jurământul ca prim-ministru.

Pentru prima dată în istoria Italiei, o femeie conducea guvernul.

Una dintre cele mai cunoscute imagini politice construite de Meloni este legată chiar de identitatea ei personală.

„Sunt Giorgia, sunt femeie, sunt mamă, sunt italiancă, sunt creștină” a devenit unul dintre sloganurile care au făcut-o cunoscută dincolo de Italia.

În spatele formulei politice există însă și realitatea unei femei care a devenit mamă fără să se căsătorească.

Partenerul său a fost jurnalistul de televiziune Andrea Giambruno.

Cei doi s-au cunoscut în 2014, într-un studio Mediaset.

Povestea primei lor întâlniri este aproape comică.

Meloni venise obosită după o zi de activitate politică și, înainte de intrarea în emisie, mânca o banană. Giambruno, care lucra la emisiune, s-a grăbit să i-o ia înainte să intre în direct. Ea l-ar fi confundat inițial cu un asistent.

El avea să spună ulterior că pentru el a fost dragoste la prima vedere.

Relația a început în acel an.

În 2016 s-a născut fiica lor, Ginevra.

Giorgia Meloni și Andrea Giambruno nu s-au căsătorit niciodată.

Meloni a vorbit în schimb în repetate rânduri despre importanța enormă pe care o are fiica sa și îl descria pe Giambruno, înainte de despărțire, drept un tată foarte prezent.

Când a devenit prim-ministru, în octombrie 2022, Andrea și Ginevra au fost alături de ea la Quirinale.

Imaginea era simbolică: femeia crescută fără un tată prezent ajungea la cel mai important moment al carierei sale având alături propriul copil și pe tatăl acestuia.

Un an mai târziu, viața personală a premierului Italiei devenea subiect internațional.

Andrea Giambruno, prezentator la Mediaset, a fost surprins în înregistrări realizate în afara emisiei făcând remarci și avansuri cu tentă sexuală către colege.

Într-una dintre înregistrări îi spunea unei femei că regretă că nu o cunoscuse mai devreme. În alta discuta despre posibilitatea implicării unei alte persoane într-o relație sexuală, făcând referire la sex în trei sau chiar în patru.

Giambruno mai provocase controverse și înainte. În timpul unei discuții despre cazuri de viol care șocaseră Italia, afirmase că, dacă femeile evită să se îmbete, reduc riscul de a întâlni „lupul”.

La acel moment, Meloni susținuse că afirmația fusese interpretată greșit, deși o caracterizase drept pripită.

Înregistrările din octombrie 2023 au schimbat însă situația.

Pe 20 octombrie 2023, Giorgia Meloni a anunțat despărțirea.

Relația durase aproape zece ani.

Premierul a spus că drumurile lor se despărțiseră deja de ceva vreme și că venise momentul să recunoască acest lucru.

Dar cea mai puternică parte a mesajului nu îl privea pe Giambruno.

O privea pe fiica lor.

Meloni a spus că va apăra relația pe care au avut-o, prietenia dintre ei și, mai ales, copilul care își iubește ambii părinți.

Apoi a făcut legătura cu propria copilărie: Ginevra își iubea tatăl într-un mod în care Giorgia nu putuse să-l iubească pe al ei.

În câteva rânduri, premierul Italiei lega astfel una dintre cele mai dificile experiențe ale vieții adulte de rana pe care o purta din copilărie.

Mesajul despărțirii s-a încheiat însă într-un stil care spune mult despre personajul Giorgia Meloni.

Premierul știa că scandalul putea deveni armă politică.

A avertizat că cei care speră să o slăbească lovind-o în viața personală nu vor reuși.

A folosit imaginea picăturii care încearcă să sape în piatră: pentru ea, piatra avea să rămână piatră.

Era aproape definiția personajului politic pe care Meloni îl construise în trei decenii: femeia care răspunde loviturilor printr-o demonstrație suplimentară de rezistență.

La aproape patru ani de la instalarea sa la Palazzo Chigi, Giorgia Meloni nu mai este doar „prima femeie premier”.

În septembrie 2026, guvernul său a depășit pragul de 1.400 de zile consecutive și a devenit cel mai longeviv guvern italian de după Al Doilea Război Mondial, depășind precedentul record de continuitate asociat unui executiv condus de Silvio Berlusconi.

Performanța este cu atât mai importantă într-o țară devenită celebră pentru instabilitatea guvernelor sale.

Meloni a reușit, în același timp, să se transforme dintr-o figură privită inițial cu teamă de numeroși parteneri europeni într-un interlocutor important la Bruxelles și Washington.

A menținut Italia ferm în NATO, a susținut Ucraina și a construit relații de lucru cu liderii instituțiilor europene, fără să renunțe la politica dură privind imigrația și la agenda conservatoare care a consacrat-o.

Criticii îi reproșează tocmai această agendă, originile postfasciste ale partidului, politicile privind migrația și drepturile persoanelor LGBT, precum și faptul că stabilitatea politică nu s-a transformat într-o reformare profundă a economiei italiene. Susținătorii văd în ea politicianul care a reușit să ofere Italiei ceea ce îi lipsea de mult: continuitate la vârful guvernului.

În august 2026, într-un rar interviu amplu acordat The New York Times, Giorgia Meloni vorbea din Palazzo Chigi despre regulile pe care și le impune și despre refuzul de a accepta limite stabilite de alții.

Este greu de separat această femeie de copilul despre care scrie în autobiografie.

Tatăl a plecat. Mama a rămas cu două fete. Casa familiei a ars. Au urmat Garbatella, slujbele din tinerețe, ironiile colegilor, apoi mica organizație politică în care a intrat la numai 15 ani.

Trei decenii mai târziu, Giorgia Meloni stă la aceeași masă cu președinții Statelor Unite, liderii Franței, Germaniei și Marii Britanii și cu șefii instituțiilor europene.

Iar femeia cunoscută pentru discursurile dure și pentru imaginea sa de „Doamnă de Fier” continuă să explice o parte a ambiției sale printr-o rană mult mai veche decât politica: nevoia copilului abandonat de tată de a demonstra că valorează.