Cât de ușor te poți îmbolnăvi de ciumă bubonică, în zilele noastre. Cum te poți infecta cu „Moartea Neagră”? A ucis trei sferturi din populația Europei: „Chiar și animalele din casă pot avea bacteria”

Ciuma bubonică a decimat populația Europei în Evul Mediu. „Moartea Neagră” a lovit și Madagascarul în 2013, iar cel mai recent caz a fost în Statele Unite, în Oregan, unde bărbat a fost infectat cu ciumă bubonică. Dar de unde, cum și cât de ușor te poți îmbolnăvi de ciumă bubonică, în zilele noastre.

Bacterii periculoase în borșul de la mănăstire: Cazul deceselor de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni

Murgeni, Vaslui: În urma unei tragedii care a stârnit îngrijorare în comunitatea din Vaslui, analizele recente au dezvăluit prezența a trei tipuri de bacterii periculoase în borșul de pește primit de pacienți de la o mănăstire locală.

Actualitate.netRedacția actualitate.net

• Ciuma bubonică poate fi foarte contagioasă, chiar dacă nu se transmite direct de la om la om.
• „Moartea neagră” provoacă infecții respiratorii fatale, pneumonii care se pot transmite prin salivă și vapori.
• O anumită bacterie provoacă ciuma bubonică și, deși este controlată în zilele noastre, bacteriile pot dezvolta mutații.

Ciuma bubonică apărut în Afro-Eurasia în 1346-1353, iar între 1347 și 1351 a făcut prăpăd în Europa, care a fost zguduită de moartea a peste 75-200 de milioane de oameni. Mai exact, trei sferturi din continent, la acea vreme.

Bacteria Yersinia pestis a suferit schimbări în timp și nu mai seamănă cu bacteria care a provocat moartea a sute de milioane de oameni.

S-a crezut că bacteria Yersinia pestis a fost răspândită din Asia Centrală sau de Est, însă, ulterior, s-a stabilit că din Crimeea.

Ciuma bubonică se transmite prin bacteria Yersinia pestis, care s-a găsit la rozătoare, în special la șobolani, dintre care erau două tipuri: cei care aveau rezistență la infectarea cu bateria și cei care nu dezvoltau rezistență și mureau. Rozătoarele aveau purici sau păduchi, iar după ce gazdele mureau era foarte ușor să se mute pe alte animale sau chiar și oameni. Practic, puricii sau păduchii infectați cu cu bacteria Yersinia pestis pot cauza ciuma bubonică, infectați și ei de la rozătoare.

Ciuma bubonică există și în zilele noastre, deși bacteria din Evul Mediu și-a mai schimbat ADN-ul și nu este 100% identică. Rămâne, însă, la fel de periculoasă.

Ultimul caz de ciumă bubonică a fost al unui bărbat din comitatul Deschutes, Oregon, Statele Unite, care ar fi contactat ciuma bubonică de la pisica lui. Pacientul a fost supus unui tratament de antibiotice și se află în afara oricărui pericol. Ultimul caz de ciumă bubonică din Oregon a fost înregistrat în 2015. În Statele Unite se îmbolnăvesc, anual, în jur de 7 persoane de ciumă bubonică.

Ciuma bubonică este transmisă prin mușcătura puricilor sau păduchilor care sunt infectați cu bacteria Yersinia pestis. Puricii se infectează de obicei prin hrănirea cu sânge de la rozătoare infectate, cum ar fi șobolanii. Oamenii pot contacta boala prin mușcătura unui purice infectat sau prin contact direct cu fluidele corporale sau țesuturile animalelor infectate.

Zonele în care ciuma este încă endemică includ unele părți ale Statelor Unite (precum zone rurale din vestul SUA), Madagascar, Republica Democrată Congo și Peru. Riscul de a contacta ciuma în aceste zone este încă relativ scăzut, dar persoanele care locuiesc sau călătoresc acolo ar trebui să fie conștiente de riscuri și să ia măsuri de precauție.

Simptomele ciumei bubonice includ de obicei febră, frisoane, slăbiciune și dureri de cap, urmate de apariția unor bube dureroase și umflate, practic niște leziuni ale pielii, de altfel, este provocată și limfadenopatia la nivelul ganglionilor limfatici, cel mai adesea în zona inghinală, axilară sau cervicală.

Buboanele (n.red gavocciolos) din zona inghinală, a gâtului și a axilelor, care ulterior devin pureioase și apoi sângerează se numără printre simptome. De altfel, și necrozarea anumitor părți ale corpului, cum ar fi degetele.

Leziunile de pe piele se numără printre primele semne distinctive ale ciumei bubonice. Dacă nu este tratată, boala poate progresa către forme mai severe, cum ar fi ciuma septicemică sau ciuma pneumonică, care sunt mult mai periculoase și pot fi fatale.

Tratamentul pentru ciuma bubonică include administrarea de antibiotice, cum ar fi streptomicina, gentamicina sau doxiciclina. Dacă este diagnosticată și tratată prompt, prognosticul pentru ciuma bubonică este în general bun. Cu toate acestea, fără tratament, boala poate fi fatală într-un procent semnificativ de cazuri.

Nu încercați să vă tratați singuri acasă, dacă ați contactat bacteria care provoacă ciumă bubonică.

Persoanele care s-au infectat cu ciumă bubonică trebuie să ia tratament urgent, pentru a nu dezvolta coplicații majore. Cei care nu iau medicamente prescrise de medic, e posibil să moară în cel mult opt ore.

Ciuma bubonică, în forma sa primară, nu se transmite de obicei direct de la om la om. Totuși, boala poate evolua în ciuma pneumonică, o formă a bolii care afectează plămânii și care poate fi transmisă de la om la om prin salivă sau picături respiratorii.

Asta se întâmplă atunci când o persoană infectată cu ciuma pneumonică tușește sau strănută, eliberând picături infectate în aer, care pot fi apoi inhalate de alte persoane.

Transmisia interumană prin picături respiratorii este caracteristică pentru ciuma pneumonică și constituie un risc major de răspândire rapidă a bolii, în special în condiții de aglomerare sau în medii cu igienă precară.

Prin urmare, în cazul unui focar de ciumă pneumonică, este importantă identificarea rapidă și izolarea persoanelor infectate, precum și tratamentul prompt cu antibiotice, pentru a limita transmiterea.

Deși ciuma bubonică și ciuma pneumonică sunt cauzate de aceeași bacterie (Yersinia pestis), mecanismele lor de transmitere diferă semnificativ, ceea ce face ciuma pneumonică mult mai contagioasă în rândul populației umane comparativ cu forma bubonică a bolii. Din acest motiv, focarele de ciumă pneumonică sunt tratate cu o atenție deosebită de către autoritățile de sănătate publică.

Ciuma bubonică are o istorie lungă și tragică. Cele mai notabile pandemii includ „Moartea Neagră” din secolul al XIV-lea, care a ucis aproximativ o treime din populația Europei, și pandemia de ciumă din secolul al XVII-lea.

După aceste pandemii majore, ciuma a continuat să apară în focare mai mici. În secolul al XX-lea, măsurile de sănătate publică, îmbunătățirile în igienă și dezvoltarea antibioticelor au redus semnificativ impactul și prevalența bolii.

Deși ciuma bubonică este mult mai rară în zilele noastre și poate fi tratată eficient, este important să fim conștienți de riscurile asociate și să luăm măsuri de precauție adecvate atunci când călătorim sau trăim în zone unde boala este încă endemică.

Și România a fost lovită de ciuma bubonică. Astfel că, o ultimă mare epidemie de ciumă bubonică a fost cea de la 1828 și s-a sfârșit în jurul anului 1830: 26.302 morți civili și 9.557 de militari.

În epidemia de ciumă bubonică din Madagascar (2013), oamenii de știință au descoperit că tulpina este aproape identică cu cea din Londra din secolul al XIV-lea, după ce au luat probe de la 25 de schelete.

„Ciuma a lovit Europa și Marea Mediterană de-a lungul secolelor XIV-XVII. Jean-Noël Biraben a mărturisit că ciuma bubonică a fost în Europa în fiecare an între 1346 și 1671. (Rețineți că unii cercetători au avertismente cu privire la utilizarea necritică a datelor Biraben.)

A doua pandemie a fost deosebit de răspândită în următorii ani: 1360–63; 1374; 1400; 1438–39; 1456–57; 1464-66; 1481–85; 1500-03; 1518–31; 1544–48; 1563–66; 1573–88; 1596–99; 1602–11; 1623–40; 1644–54; și 1664-67. Focarele ulterioare, deși severe, au marcat retragerea din cea mai mare parte a Europei (secolul al XVIII-lea) și nordul Africii (secolul al XIX-lea).  Istoricul George Sussman a susținut că ciuma a avut loc în Africa de Est abia în anii 1900. Există și alte surse care sugerează că a doua pandemie a ajuns într-adevăr în Africa sub-sahariană.” - Wikipedia.