Cântecul sinucigașilor. Melodia pe care s-ar fi sinucis peste 100 de oameni. Versurile sunt greu de ascultat
Redacția
O simplă melodie poate trezi în noi o avalanșă de emoții și sentimente. În universul muzical, anumite compoziții reușesc să se impregneze în conștiința colectivă datorită povestirilor și legendelor care le înconjoară. Una dintre aceste piese este „Gloomy Sunday”, cunoscută și sub denumirea de "Cântecul sinucigașilor".
Cine a compus „Gloomy Sunday”
„Gloomy Sunday” a fost compusă în anul 1933 de muzicianul maghiar Rezső Seress. Textul piesei, plin de disperare și melancolie, a fost scris de László Jávor, un poet și scriitor, în timp ce melodia evocă tristețea și disperarea profundă prin acordurile sale întunecate. La origine, melodia a fost creată ca o baladă de dragoste, însă, destul de curând, a primit o interpretare mult mai întunecată.
Melodia „Gloomy Sunday”, încă de la primele sale acorduri, evocă un sentiment de melancolie și tristețe profundă. Versurile originale vorbesc despre dorul și suferința provocată de pierderea persoanei iubite. Piesa a fost mai târziu asociată cu sinuciderea, în mare parte datorită unui refren care vorbește despre dorința de a se alătura iubitului sau iubitei în moarte, astfel că și-a câștigat notorietatea drept „Cântecul sinucigașilor”.
Menționăm că melodia a fost interzisă în mai multe țări, printre care și Ungaria și Statele Unite, în anii 30, după valul de sinucideri cu care a fost asociată piesa.
Cum a devenit celebră melodia sinucigașilor „Gloomy Sunday”
"Gloomy Sunday", melodie cunoscută și ca „Cântecul unguresc al sinucigașilor”, este o melodie învăluită în mister și legende urbane, compusă de Rezső Seress în 1933. Melodia și versurile sale au atras atenția prin natura lor melancolică și miturile sinistre ce le însoțesc.
În anii tulburi ai Europei din 1933, Seress, aflat în Paris, a construit notele unei melodii ce avea să devină simbolul unei tristeți fără margini și al unui mister care a depășit granițele Ungariei, ajungând să fie cunoscut în întreaga lume anglofonă. „Gloomy Sunday”, sau "Szomorú vasárnap" în maghiară, a adus cu sine nu doar acordurile mâhnice, dar și două seturi de versuri, ambele pline de durere și disperare, creat de către László Jávor și Seress însuși.
Creația originală, intitulată "Vége a világnak" (Sfârșitul lumii), a fost influențată puternic de un peisaj global marcat de Război și Suferință, culminând cu o rugăciune silențioasă pentru păcatele omenirii.
Jávor a creat ulterior propria sa interpretare a poveștii, o versiune în care protagonistul își dorește să se sinucidă în urma pierderii iubitei sale. În cele din urmă, versurile sale, care vorbesc despre disperare și pierdere, au eclipsat creația originală a lui Seress, și au devenit sinonime cu melodia în sine.
Astfel, însăși muzicianul maghiar Rezső Seress s-a sinucis la Budapesta, sărind de pe geam, însă supraviețuind, dar reușind să ducă actul la bun sfârșit în spital prin spânzurare.
În 1935, artistul Pál Kalmár a înregistrat pentru prima dată „Gloomy Sunday” în Ungaria. Transformarea a avut loc în 1936, când a fost înregistrată în engleză de Hal Kemp, cu versuri de Sam M. Lewis, și tot în acel an de Paul Robeson, cu versuri de Desmond Carter.
A fost Billie Holiday, însă, care, în 1941, a adus melodia în prim-plan în lumea vorbitoare de limba engleză, transformând „Cântecul unguresc al sinucigașilor” într-o legendă.
Pentru sentimentele asociate cu durerea, pierderea și sinuciderea, melodia a ajuns să fie utilizată în diverse filme, cărți și producții de teatru, contribuind la propagarea și amplificarea mitului său.
Val de sinucideri pe piesa „Gloomy Sunday”
"Gloomy Sunday" a devenit, astfel, un fenomen cultural, o reflecție a suferinței umane și a modului în care arta poate atinge corzi sensibile ale sufletului nostru. Melodia, în ciuda aurei sale sinistre, a avut și are încă un impact profund asupra audienței, stimulând reflecția asupra unor teme grave și universale.
O legendă urbană, pe cât de sumbră, pe atât de persistentă, susține că numeroase sinucideri, în special în rândul ungurilor, au fost comise în timp ce melodia răsuna în fundal. Acuzații și avertismente au început să apară, iar eticheta de „Cântec al sinucigașilor" a început să i se atribuie, fiind adesea menționată pe etichetele discurilor.
Chiar și astăzi, "Gloomy Sunday" rămâne un subiect de fascinație și dezbatere, versurile sale de disperare și melodia sa plină de doliu fiind explorate și reimaginare în nenumărate forme artistice și culturale. Conotațiile sale despre disperare, pierdere și tragedie continuă să reziste în timp, oferind un ecosistem muzical în care arta și mitologia se întrepătrund în moduri complexe și adesea neașteptate.
Piesa se menține vie în conștiința culturală, nu doar ca un cântec, ci ca un simbol al durerii umane, al creativității și al impactului pe care arta îl poate avea asupra noastră, atât în moduri pozitive, cât și, uneori, în cele mai întunecate moduri posibile.
Privind în retrospectivă, este esențial să abordăm discuțiile despre sănătatea mintală, suferință și autodistrugere cu seriozitate și compasiune, deoarece, dincolo de legenda înconjurătoare, există realități dureroase și confruntări autentice cu adâncimile disperării. „Gloomy Sunday”, în tot misterul și tragedia sa, ne oferă o oportunitate de a explora aceste teme și de a crea un dialog în jurul lor, poate oferind în același timp un fel de catarsis prin intermediul artei sale melancolice și profund emotive.
