Anghel Damian, după lansarea documentarului „Cămătarii”: „Câțiva, dacă ar putea, m-ar împușca direct la zid”

La scurt timp după lansarea documentarului „Cămătarii”, realizat de Anghel Damian pentru VOYO și PRO TV, producția a devenit unul dintre cele mai discutate subiecte din spațiul public românesc. Dacă o parte a publicului a apreciat accesul rar oferit la poveștile, mecanismele și personajele care au marcat istoria lumii interlope din România, alții au acuzat documentarul că oferă prea multă vizibilitate unor figuri controversate. În fața valului de reacții, Anghel Damian a publicat un mesaj pe Facebook în care și-a apărat demersul și a explicat de ce consideră că expunerea unei realități nu trebuie confundată cu promovarea ei.

„Cămătarii” este o serie documentară lansată pe platforma VOYO și difuzată ulterior de PRO TV, care urmărește ascensiunea și influența unuia dintre cele mai cunoscute clanuri interlope din România. Proiectul reunește mărturii ale membrilor familiei Cămătaru, ale foștilor și actualilor anchetatori, procurori, polițiști, jurnaliști și persoane care au intrat în contact cu fenomenul de-a lungul ultimelor decenii.

Documentarul își propune să reconstruiască o parte importantă din istoria recentă a României, explorând relația dintre lumea interlopă, autorități și transformările sociale care au urmat anilor ’90, însă tocmai această expunere, „îndulcită” spun unii, a provocat furie printre oameni.

O parte dintre spectatori au considerat că seria este un demers necesar, care încearcă să înțeleagă și să documenteze un fenomen cu impact major asupra societății românești. Alții au susținut că simplul fapt că liderii clanului sunt lăsați să își spună povestea poate fi interpretat drept o formă de legitimare sau chiar de glorificare a acestora.

În mediul online au apărut numeroase comentarii care au criticat alegerea de a acorda spațiu unor personaje condamnate și cunoscute pentru activitățile lor infracționale. Unii comentatori au mers mai departe și au afirmat că documentarul nu ar fi trebuit realizat sau că astfel de producții riscă să transforme infractorii în personaje de interes public și chiar în modele pentru anumite categorii de public.

De cealaltă parte, susținătorii documentarului au argumentat că rolul unui astfel de proiect nu este să emită sentințe morale, ci să ofere context și informații despre un fenomen care a existat și continuă să producă efecte în societatea românească. Printre cei care au apărat public proiectul s-a numărat și scriitoarea Lia Bugnar, care a descris documentarul drept o producție necesară și importantă.

Anghel Damian a publicat un mesaj pe Facebook în care a explicat că documentarul nu reprezintă o formă de susținere a personajelor prezentate, ci o încercare de a analiza și înțelege o realitate care există indiferent de opiniile publicului.

„Am făcut un documentar despre cămătari.

De câteva zile citesc păreri, reacții, condamnări, înfierări. Unii spun că n-ar fi trebuit făcut. Alții că ar trebui interzis. Câțiva, dacă ar putea, m-ar împușca direct la zid. Pe mine și, eventual, documentarul odată cu mine. Și nu mă miră.

Trăim într-o perioadă în care simpla expunere a unei realități a ajuns să fie confundată cu promovarea ei. În care dacă arăți ceva, înseamnă că ești de partea acelui ceva. Dacă asculți pe cineva, înseamnă că îl susții. Dacă încerci să înțelegi un fenomen, înseamnă că îl justifici.

E o formă de gândire care, recunosc, mă sperie. Pentru că documentarul nu este despre aprobare, despre admirație, despre reabilitare sau PR. Este despre o realitate care ne privește.”

Anghel Damian susține că rolul documentarului este să funcționeze ca o oglindă a realității și că responsabilitatea interpretării aparține publicului.

„Iar realitatea are prostul obicei de a exista chiar și atunci când ne deranjează.

Observ din ce în ce mai des reflexul ăsta, nu ne mai supără ceea ce vedem în oglindă, ne supără oglinda. Nu mai combatem ideile, fenomenele sau personajele. Încercăm să interzicem discuția despre ele.

Mi se pare un abandon total al gândirii critice.

Pentru că într-o societate matură, responsabilitatea judecății aparține privitorului. Eu îți arăt ceva. Tu decizi ce crezi despre acel lucru. Nu am nevoie să-ți spun eu dacă să aplauzi, să condamni sau să te revolți. Ești liber să faci asta singur. Sau, cel puțin, așa ar trebui să fie.

Am făcut un documentar despre o bucată din România. O bucată care există, care a produs consecințe, care a influențat vieți și care face parte din istoria noastră recentă și chiar din prezent, indiferent dacă ne place sau nu.

Eu continui să sper că oamenii sunt suficient de inteligenți încât să privească o realitate și să decidă singuri ce cred despre ea.

Iar dacă nu mai avem încredere în această capacitate, atunci problema este mult mai mare decât un documentar despre cămătari.”

Documentarul „Cămătarii” a reușit să provoace o dezbatere amplă despre limitele documentarului, responsabilitatea autorilor și modul în care societatea românească se raportează la propriile sale zone incomode.