Ministrul Justiției anunță că pensiile magistraților rămân unele dintre cele mai mari din Uniunea Europeană: „Pensia de serviciu va fi egală cu salariul net”

Publicat:
3 minute

Proiectul legislativ care modifică pensiile speciale ale magistraților provoacă tensiuni între Guvern și sistemul judiciar. Comisia Europeană condiționează plata unor fonduri de reformarea acestor pensii, iar Executivul susține că noile reguli vor aduce echitate fără a reduce veniturile celor vizați.

Crin Antonescu și Radu Marinescu. Foto: Facebook

Dezbaterea privind pensiile magistraților revine în forță după lansarea oficială a unui nou proiect de lege care vizează modificarea acestora. Inițiativa, susținută de liderii coaliției de guvernare și aflată în prezent în Parlament în regim de urgență, vine ca reacție la solicitările Comisiei Europene, care a blocat o tranșă de 230 de milioane de euro din PNRR din cauza nerespectării jalonului referitor la reformarea pensiilor speciale. Printre cele mai importante modificări anunțate se numără creșterea treptată a vârstei de pensionare și schimbarea formulei de calcul a pensiei, fără ca acestea să conducă – potrivit Guvernului – la o diminuare a cuantumului actual.


Un nou model de pensie: salariul net, nu procent din venit

În prezent, pensiile magistraților sunt calculate la 80% din media veniturilor brute și a sporurilor pe ultimele 48 de luni de activitate. Proiectul propune înlocuirea acestui model cu unul care să echivaleze pensia cu salariul net din ultima perioadă petrecută în magistratură.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat într-un interviu pentru Gândul Exclusiv că această modificare nu va afecta cuantumul pensiilor în plată. „Pensia de serviciu va fi egală cu salariul net, după cum este precizat și în lege”, a afirmat acesta. Tot el a adăugat că pensiile magistraților rămân unele dintre cele mai mari din Uniunea Europeană, justificând acest lucru prin complexitatea și importanța funcției pe care o îndeplinesc.

Ministrul a respins ideea unei diminuări: „Nu scade! Calculele făcute de către noi și care vor mai fi făcute împreună cu partenerii instituționali vor conduce la concluzia că această pensie nu scade”. Marinescu consideră că este firesc ca pensia să reflecte statutul profesional și social al magistratului, dar admite că nu este justificat ca pensia să fie mai mare decât salariul.

În ceea ce privește creșterea vârstei de pensionare, aceasta va fi aplicată etapizat, până la pragul de 65 de ani. Modificarea se va aplica doar generațiilor viitoare care vor intra în sistemul judiciar. „O legislație se aplică pentru viitor și se aplică unor situații care se nasc după intrarea ei în vigoare”, a precizat ministrul, invocând principiile fundamentale ale dreptului.


Sistemul paralel de beneficii: cereri colective și diurne controversate

Chiar dacă noul proiect de lege propune schimbări semnificative, în instanțe continuă avalanșa de procese prin care magistrații cer recalcularea pensiilor sau acordarea unor drepturi restante. În multe dintre aceste cazuri, instanțele le dau câștig de cauză. Această practică, considerată de unii ca fiind un sistem de autoprotecție în interiorul corpului profesional, nu pare să fie afectată de noua inițiativă legislativă.

Ministrul recunoaște existența acestui fenomen, dar susține că soluția constă într-o lege clară, coerentă și stabilă: „Tot ceea ce pot să-mi doresc pentru viitor este să avem coerență, un sistem unitar și poate o viitoare lege a remunerării persoanelor din sistemul judiciar”.

Pe de altă parte, o altă temă sensibilă o reprezintă diurnele speciale acordate magistraților detașați sau delegați. Acestea au fost eliminate temporar prin ordonanța „Trenuleț”, dar au fost ulterior reintroduse. Diurna, de 2% pe zi din salariul brut, poate însemna un supliment de peste 10.000 de lei lunar în unele cazuri. Ministrul susține că această măsură este una temporară și justificată de lipsa personalului în anumite instanțe sau parchete.

„Nu a existat preocupare de conservare a unor privilegii. A fost conturat un număr limitativ al celor care beneficiază de astfel de diurne”, a afirmat Radu Marinescu, explicând că mecanismul va fi eliminat în momentul în care se vor acoperi posturile vacante.


Tensiuni între sistemul judiciar și Guvern? Răspunsul ministrului

Chiar dacă noul proiect a provocat nemulțumiri în rândul magistraților, ministrul Justiției respinge ideea unui conflict deschis între cele trei puteri ale statului. „Nu există un conflict între Executiv și autoritatea judecătorească. Nu există un conflict între Legislativ și autoritatea judecătorească. Nemulțumiri, poate! Puncte de vedere diferite”, a declarat el.

În ceea ce privește întrebările legate de constituționalitatea proiectului, Radu Marinescu a evitat o poziție tranșantă, afirmând că este prea devreme pentru o asemenea evaluare, dar a subliniat că principiile statului de drept vor fi respectate.

Ministrul Justiției insistă asupra nevoii de stabilitate în sistemul judiciar, considerând că aceasta este o garanție a funcționării democrației: „Stabilitatea include echitatea”. El sugerează că, în viitor, se va discuta despre o lege mai amplă privind remunerațiile din justiție, care să asigure o reformă pe termen lung și să răspundă cerințelor de echitate cerute atât de societate, cât și de Comisia Europeană.

Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine