Cum reușesc țăranii să scape de cârtițele care invadează grădinile

Cârtițele au fost dintotdeauna o provocare pentru țăranii care lucrează pământul Deși nu atacă direct plantele, galeriile pe care le sapă distrug rădăcinile și afectează culturile. Țăranii au dezvoltat în timp metode proprii pentru a ține cârtițele la distanță.

Cea mai frecventă metodă folosită de țărani constă în introducerea în galeriile cârtiței a unor cârpe îmbibate cu motorină, ulei ars sau gaz lampant. Mirosul puternic, greu de suportat pentru aceste animale sensibile la mirosuri, le face să părăsească zona. Procedura este simplă: după ce se identifică o galerie activă, se introduce cârpa și se astupă cu pământ pentru ca vaporii să se păstreze cât mai bine în tunel.

O altă soluție folosită adesea presupune înfigerea în pământ a unor sticle goale sau a unor tije metalice. Sticlele, cu gura în sus, produc un sunet slab atunci când vântul pătrunde în ele. Aceste vibrații se transmit în sol și le deranjează pe cârtițe, care evită astfel zona. În varianta cu tije de metal, acestea sunt combinate cu cutii de conserve goale, care vibrează și transmit zgomote în pământ.

În unele gospodării, se folosește bălegar de cal proaspăt, introdus în galerii. Ambele mirosuri sunt greu de suportat pentru cârtițe, care părăsesc zona contaminată. De asemenea, țăranii folosesc ramuri de soc sau frunze de nuc, considerate de asemenea respingătoare. Acestea se introduc în pământ sau se plantează în apropierea culturilor.

O metodă tot mai frecventă este plantarea strategică a ricinului (Ricinus communis), plantă ornamentală care are un efect repelent asupra cârtițelor datorită compușilor toxici din rădăcinile sale, în special ricina. Deși frumoasă din punct de vedere estetic, planta trebuie manevrată cu grijă, fiind toxică pentru oameni și animale. Ricinul se plantează adesea pe marginea grădinilor sau în apropierea zonelor unde au apărut mușuroaie. Astfel, ricinul acționează ca o barieră naturală, împiedicând extinderea galeriilor.

O altă metodă larg utilizată este cea a sticlelor goale îngropate cu gura în sus. Diferența față de practica românească stă în poziționarea lor: sticlele sunt amplasate mai adânc, iar forma gâtului este aleasă astfel încât să producă un sunet asemănător unui fluierat slab sau bâzâit continuu. Vibrațiile acustice, percepute de cârtițe prin sol, le determină pe cârtițe să caute un teren mai liniștit.

Usturoiul, ceapa și narcisele sunt alte exemple de plante folosite pentru a proteja grădina. Acestea sunt cultivate în rânduri sau în jurul straturilor cu legume și flori. Mirosul intens al acestor plante are un efect de respingere asupra cârtițelor, fără a afecta alte specii utile din grădină.

În gospodăriile rurale, se mai folosesc și alte trucuri simple, dar eficiente. Părul de câine sau de om, adunat după pieptănat, este introdus în galeriile cârtițelor. Mirosul specific al omului sau al unui posibil prădător le sperie și le alungă. La fel, oțetul, zațul de cafea sau apa cu săpun sunt turnate în tuneluri pentru a deranja simțurile cârtițelor și a le forța să-și mute traseele. Toate aceste metode au avantajul de a fi la îndemână și ecologice.