Cine a fost Charlie Kirk, influencerul american, pro Trump, ucis într-un atac armat la Utah?
Charlie Kirk, una dintre cele mai vizibile figuri ale dreptei conservatoare din Statele Unite și cofondator al organizației Turning Point USA, a fost împușcat mortal pe 10 septembrie 2025, în timpul unui eveniment organizat la Utah Valley University. Tragedia s-a produs în jurul orei 12:10, ora locală (21:10, ora României), chiar în timp ce Kirk răspundea la o întrebare despre atacurile armate.
Martorii povestesc că un singur foc de armă l-a lovit pe Kirk în zona gâtului. Evenimentul, parte din turneul „American Comeback”, a fost imediat întrerupt, iar campusul universității a fost evacuat.
Kirk a fost transportat de urgență la spital, dar medicii nu au reușit să-i salveze viața. Autoritățile americane au confirmat că un suspect a fost reținut, însă identitatea și motivațiile acestuia nu au fost încă făcute publice. Ancheta este coordonată de FBI și Biroul pentru Alcool, Tutun, Arme de foc și Explozibili (ATF).
Cine a fost Charlie Kirk
Charlie Kirk s-a născut în 1993, în suburbiile orașului Chicago. La doar 18 ani a fondat organizația Turning Point USA, dedicată promovării valorilor conservatoare în campusurile universitare.
În scurt timp, a reușit să atragă sprijinul unor donatori importanți și să transforme TPUSA într-o rețea națională, extinsă ulterior și în școli, biserici sau comunități de educație alternativă.
Pe lângă activitatea organizațională, Kirk și-a construit un profil mediatic puternic. A lansat podcastul The Charlie Kirk Show, a realizat emisiuni pe YouTube și ulterior un program zilnic pe rețeaua creștină TBN. Mesajele sale, orientate împotriva progresismului și în favoarea politicilor lui Donald Trump, i-au adus milioane de urmăritori, dar și critici vehemente.
Charlie Kirk a devenit cunoscut în special prin discursurile și materialele sale online, în care aborda teme precum politica universitară din SUA, critica la adresa stângii progresiste, opoziția față de imigrația ilegală și respingerea teoriilor despre schimbările climatice. Podcastul și postările sale virale pe rețelele sociale erau adesea centrate pe „războaiele culturale”din societatea americană, de la dezbateri despre identitate și libertatea de exprimare, până la atacuri la adresa așa-numitei „corectitudini politice”.
Relația cu Donald Trump
Kirk a fost unul dintre cei mai loiali susținători ai lui Donald Trump, implicându-se activ în campaniile sale electorale și în mobilizarea tinerilor alegători republicani. În schimb, Trump l-a promovat ca o voce de referință a mișcării MAGA (Make America Great Again).
Această apropiere de fostul președinte l-a transformat pe Kirk într-o figură influentă, dar și extrem de polarizantă: respectat și aplaudat de simpatizanți, contestat și acuzat de răspândirea dezinformării de către critici.
Charlie Kirk și-a construit imaginea în fața publicului prin confruntări directe, dezbateri și discursuri în campusuri universitare. Destinul a făcut ca tot într-un astfel de cadru să își găsească sfârșitul.