Cele mai înalte blocuri de locuințe din București, aprobate de Consiliul Local Sector 5, Nicușor Dan a cerut să nu fie aprobate!
Proiectul imobiliar dezvoltat de grupul One, care prevede construirea unor turnuri de până la 35 de etaje pe Șoseaua Progresului, a fost aprobat de Consiliul Local Sector 5. Decizia a fost luată în ciuda opoziției cetățenilor și a primarului general, Nicușor Dan, care a solicitat să nu fie aprobat proiectul.
Proiectul, denumit Southeast Boulevard, care include turnuri de până la 35 de etaje, a stârnit numeroase controverse.
Mulți cetățeni și grupuri civice s-au opus vehement, invocând motive legate de trafic și supra-aglomerarea școlilor din zonă.
Deși au dorit să participe la ședința Consiliului Local pentru a-și exprima punctele de vedere, accesul acestora a fost inițial restricționat pe motiv că nu mai sunt locuri libere. Abia după intervenția consilierilor USR, cetățenii au fost lăsați să intre și să vorbească.
„Construcția turnurilor va afecta viața celor din zonă, traficul este deja blocat pe Șoseaua Progresului între Răzoare și 13 Septembrie. Școlile sunt supra-aglomerate, cu clase de aproape 40 de elevi, în 3 schimburi. Unde vor învăța copiii miilor de oameni care se vor muta aici?” a explicat Mircea Kivu, un cetățean prezent la ședință, scrie hotnews.ro
Proiectul a fost aprobat cu voturile consilierilor PSD, PNL și PUSL, în timp ce USR a votat împotrivă. Consilierul local USR, Alexandru Dimitriu, a declarat că proiectul a fost adoptat ilegal, fără avizul de circulație necesar.
Poziția Primarului General
Primarul general, Nicușor Dan, a explicat că proiectul este nelegal din mai multe motive, inclusiv lipsa avizului de circulație și nerespectarea procentului de ocupare a terenului și a spațiului verde cerut de lege. „Orice documentație de urbanism trebuie să aibă un aviz de circulație. Am retras acest aviz, proiectul nu mai poate fi votat”, a spus Nicușor Dan.
One United Properties a reacționat acuzând „neîntrerupte forme de hărțuire” la care este supus grupul. Compania susține că toate proiectele lor respectă prevederile legale și că dezvoltarea pe Șoseaua Progresului va include donații de teren pentru lărgirea străzii, precum și construirea de unități de învățământ.
„Scopul este de a genera un proiect mixt sustenabil, la cele mai înalte standarde internaționale. Vom contribui la fluidizarea traficului și la dezvoltarea zonei prin construirea de trotuare și unități de învățământ”, a declarat un reprezentant al One United Properties.