Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Libra Bank a decis să blocheze conturile partidului AUR și ale unor firme asociate cu prim-vicepreședintele Marius Lulea, sesizând autoritățile cu privire la posibile nereguli financiare. Donații de la persoane fără venituri suficiente și plăți către firme conectate la Maricel Păcuraru arată că circuitul banilor în partid nu e chiar transparent.
Libra Bank a oprit accesul la conturile formațiunii politice AUR și ale unor entități comerciale legate de prim-vicepreședintele partidului, Marius Lulea.
Motivele invocate vizează refuzul acestuia de a-și declara sursa averii, dar și o serie de tranzacții considerate suspecte, atât din perspectiva sumelor implicate, cât și a beneficiarilor. Cazul a fost semnalat Oficiului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.
Lulea nu și-a declarat averea, Libra Bank a blocat conturile
Potrivit surselor citate de Economedia, Libra Bank a cerut, în temeiul Legii 129/2019 privind combaterea spălării banilor, ca Marius Lulea să-și justifice sursa fondurilor. În calitate de persoană expusă politic, acesta este obligat prin lege să furnizeze aceste informații băncii.
Deoarece nu a răspuns solicitării, instituția bancară a decis, la începutul lunii aprilie 2025, să-i blocheze conturile personale. În plus, la sfârșitul aceleiași luni, Lulea a renunțat definitiv la colaborarea cu banca.
Mai mult, refuzul liderului AUR de a clarifica proveniența fondurilor a avut efecte și asupra partidului: în martie, Libra Bank a blocat conturile formațiunii politice, întrucât Marius Lulea avea drept de semnătură asupra acestora. În luna aprilie, măsura a fost extinsă și asupra a trei firme în care acesta figurează ca asociat.
Poziția oficială a băncii, transmisă Economedia, menționează că Libra Internet Bank „aplică normele impuse prin regulamentele BNR, în mod egal și transparent pentru toți clienții”, adăugând că „are un respect deosebit pentru toți reprezentanții clasei politice din România, inclusiv pentru domnul Marius Lulea”.
Este important de menționat că, deși are o funcție de conducere în AUR, Marius Lulea nu a candidat niciodată pentru o funcție publică, motiv pentru care nu a fost obligat să își facă publică declarația de avere sau de interese.
Tranzacții suspecte și donații de la persoane cu venituri modeste
În paralel, Libra Bank a transmis către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor un raport care detaliază tranzacții considerate suspecte în conturile AUR. Informațiile obținute de Economedia arată două tipuri de operațiuni problematice: plăți consistente către o firmă presupus a fi intermediar pentru alte societăți controlate de Ionuț Maricel Păcuraru și donații/împrumuturi către partid de la persoane fizice fără resurse financiare vizibile care să justifice sumele respective.
Tranzacțiile către firma intermediară sugerează o posibilă direcționare mascată a fondurilor către grupul de interese controlat de Maricel Păcuraru, proprietar al Realitatea Plus. Această televiziune a oferit sprijin mediatic consistent pentru George Simion și AUR în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale.
Totodată, donațiile primite de partid de la persoane ale căror venituri nu corespund sumelor virate ridică suspiciuni privind folosirea unor intermediari pentru a ocoli legislația privind finanțarea formațiunilor politice.
AEP a sancționat deja AUR pentru nereguli financiare
Problemele financiare ale AUR nu sunt o noutate. În decembrie 2024, G4Media a relatat că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a confiscat 13,25 milioane de lei din fondurile de campanie pentru alegerile europarlamentare, ca urmare a constatării unor nereguli în documentele de decontare. AEP a aplicat și o amendă de 25.000 de lei partidului, precum și mandatarului financiar coordonator.
Conform raportului publicat în Monitorul Oficial, AEP a considerat că AUR a încălcat legislația în vigoare privind finanțarea campaniilor electorale, prin acceptarea unor împrumuturi care depășeau limitele admise sau proveneau dintr-o singură sursă – fapt interzis prin lege.
Mai multe dintre aceste împrumuturi, neacceptate la decontare de către autoritate, ar fi avut legături directe cu cercul de afaceri din jurul lui Maricel Păcuraru, potrivit acelorași surse.
Omul de afaceri Maricel Păcuraru a fost condamnat definitiv, în noiembrie 2014, la patru ani de detenție cu executare pentru prejudicierea Poștei Române cu aproape 3 milioane de euro. El controlează, prin familia sa, televiziunea Realitatea Plus și deține o participație semnificativă – 42,69% – în compania Romprest.