Bucureștiul va sărbători Zilele orașului în ritm de dans: O nouă ediție "Noptea Dansului"
Bucureștiul se pregătește de o nouă ediție a evenimentului "Noaptea Dansului" pe 23 septembrie, în cadrul sărbătoririi Zilelor Bucureștiului. De la ora 17:00 până la 20:00, în fața Muzeului Național de Istorie, Calea Victoriei va vibra la ritmul a peste 10 stiluri de dans.
Peste 200 de dansatori, provenind de la mai mult de 15 școli de dans, vor umple străzile Capitalei cu momente de dans inedite, flash-mob-uri și momente speciale de interacțiune cu trecătorii.
Scopul evenimentului este nu doar să celebreze dansul, ci și să transmită energia și emoția dansului tuturor celor prezenți.
Primăria Municipiului București, prin Direcția de Cultură, Învățământ, Turism a Municipiului București, organizează evenimentul în colaborare cu ARCUB– Centrul Cultural al Municipiului București și Proedus – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.
Această ediție vine la o lună după primul mare eveniment dedicat dansului din București, care a avut loc pe 26 august, unde peste 50 de școli de dans și 2000 de dansatori au transformat Calea Victoriei într-un spectacol de neuitat.
"Noaptea Dansului" este un proiect al Creator Media Team, având la timonă pe Dragoș Samoil și Daniela Samoil Istrate. Aceștia și-au propus să dezvolte și să promoveze comunitatea de dans din Capitală, transformând dansul într-o adevărată artă urbană.