Ștefan, sfântul sărbătorit în a treia zi de Crăciun care a fost ucis cu pietre. Sacrificiul făcut pentru Dumnezeu și tradiția din această zi

Sfântul Ștefan este un sfânt foarte important în tradiția creștină, recunoscut ca fiind primul martir creștin, sau „protomartir”. El este sărbătorit în Biserica Ortodoxă, Catolică, Anglicană și în alte tradiții creștine.

Sfântul Ștefan a trăit în primul secol al erei noastre. El a fost unul dintre cei șapte diaconi aleși de apostoli pentru a ajuta la distribuirea ajutoarelor și pentru a se ocupa de nevoile materiale ale credincioșilor din comunitatea timpurie creștină din Ierusalim.

Sfântul Ștefan este cunoscut pentru predica sa puternică în fața Sanhedrinului (Consiliul Suprem Evreiesc), unde a acuzat conducătorii evrei de trădarea și uciderea lui Iisus.

Pentru aceste acuzații și pentru mărturisirea credinței sale în Hristos, Sfântul Ștefan a fost condamnat la moarte prin lapidare (aruncarea cu pietre).

În timp ce era omorât cu pietre, Ștefan a avut o viziune în care L-a văzut pe Iisus stând la dreapta lui Dumnezeu și a cerut iertare pentru ucigașii săi.

După moartea lui Ștefan, mulți credincioși au fugit din Ierusalim din cauza persecuțiilor.

Sfântul Ștefan este considerat un model de credință și curaj, iar martiriul său este văzut ca o mărturie puternică a credinței în Hristos. Este sărbătorit pe 27 decembrie în Biserica Ortodoxă și pe 26 decembrie în Biserica Catolică de Rit Roman.

„Nu există obiceiuri speciale pentru ziua Sfântului Ştefan, dar ţăranii – ca şi orăşenii – o ţin. Sunt mulţi cei care poartă numele Sfântului şi de aceea îl respectă ca pe un sfânt patron.

„Mai de preţ este un nume bun decât untdelemnul cel binemirositor“, spune Ecclesiastul. Pe vremuri numele era ales cu mare grijă. Nou-născutul primea un nume de sfânt (care îi devenea sfânt patron) sau unul cu rolul de a speria duhurile necurate, precum Urs, Lup, Grozavu, Stoian. Onomasticile în sat se topeau întru câtva în sărbătoarea Sfântului. De pildă, în ziua de Sângiorz, între multe altele, erau sărbătoriţi şi oamenii care purtau numele de Gheorghe.

Oraşul, sărac în sărbători, dar atent cu individul, dă mare importanţă onomasticilor, deşi în viaţa de zi cu zi numele de sfinţi sunt abandonate în favoarea unor diminutive. Cine mai are curajul să se numească azi Gheorghe, chiar dacă aşa „este scris“ în acte? Spui Geo, spui Gigi, spui George. Gheorghe eşti numai de ziua ta, ba nici atunci.

Sfântul sărbătorit în a treia zi de Crăciun a fost primul care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos. Pentru credinţa lui a fost ucis cu pietre. În timp ce pietrele îl loveau, Ştefan se ruga pentru cei care le aruncau: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.”

Sacrificiul lui a dat roade imediat. Un tânăr care păzea hainele celor ce aruncau cu pietre a fost tulburat de moartea mucenicului. După întâlnirea cu Hristos pe drumul Damascului, tânărul, pe nume Saul, l-a urmat şi a devenit Apostolul Pavel.

Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor româneşti (Humanitas, 1998)

Icoană pe sticlă cu tema „Sfântul Arhidiacon Ștefan.”, datare sfârșitul secolului al XIX-lea, zonă Biserica Albă, Banatul Sârbesc - Colecția Muzeului Național al Țăranului român, categoria juridică Tezaur.”, a scris jurnalistul Liviu Mihaiu pe Facebook.