Sondajul care arată cine pierde bătălia alegerilor dintre Nicușor Dan și George Simion. Cine are 55,4% din voturi
Simion menține avansul în sondaje înainte de turul al doilea. Nicușor Dan mizează pe votanții celorlalți candidați George Simion este cotat cu prima șansă în finala prezidențială de pe 18 mai, potrivit unui sondaj Verifield publicat miercuri de contracandidatul său, Nicușor Dan.

Sondajul, realizat telefonic pe 6 mai, indică o diferență de peste 10 procente între cei doi candidați. Cu toate acestea, Nicușor Dan își exprimă încrederea într-o mobilizare a electoratului în favoarea unei „alegeri înțelepte”.
George Simion, favorit în intențiile de vot
Potrivit sondajului realizat de Verifield pe un eșantion de 944 de persoane, George Simion ar obține 55,4% din voturile exprimate în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în timp ce Nicușor Dan ar acumula 44,6%. Datele se referă la opțiunile exprimate la nivelul întregului eșantion, în condițiile în care 61,6% dintre respondenți au declarat că vor merge cu siguranță la vot.
Dacă sunt luate în calcul doar răspunsurile celor care afirmă că se vor prezenta la urne, ecartul dintre cei doi se modifică ușor: Simion este cotat cu 54,8%, iar Nicușor Dan cu 45,2%.
Studiul mai oferă o perspectivă asupra redistribuirii voturilor celor care au susținut alți candidați în primul tur. Astfel, 57,3% dintre cei care l-au votat pe Crin Antonescu optează acum pentru Nicușor Dan, iar 18,8% pentru George Simion. În cazul votanților lui Victor Ponta, 38,6% îl susțin pe Nicușor Dan, iar 21,6% se orientează către Simion.
Aceasta este a doua cercetare sociologică prezentată public de Nicușor Dan în perioada campaniei. Prima a fost realizată în luna martie, înainte de turul întâi, și indica un scor de 20,8% pentru Nicușor Dan – rezultat apropiat de cel obținut la urne (21%). Totuși, sondajul respectiv a subestimat semnificativ scorurile lui George Simion și Crin Antonescu, și l-a supraevaluat pe Victor Ponta.
Nicușor Dan: „Societatea românească are resursele să aleagă corect”
În cadrul conferinței de presă de miercuri, Nicușor Dan a oferit o declarație amplă privind miza alegerilor. El a descris confruntarea din turul al doilea drept o alegere între două direcții opuse pentru România.
„Sunt foarte optimist că societatea românească va face alegerea înțeleaptă între o reconstrucție și o dezbinare, între o economie deschisă, deschisă investițiilor străine, care stimulează investiția, și o economie închisă, izolaționistă, care vorbește de naționalizări, și între o societate care promovează dialogul, armonia, și o societate care promovează ura. Cam astea sunt alegerile și eu sunt convins că societatea românească are resursele pentru a alege direcția corectă, europeană, civilizată, pro-economie, pro-armonie, alegerea înțeleaptă”, a declarat candidatul independent.
Întrebat ce ar face în cazul în care George Simion ar câștiga alegerile, Nicușor Dan a răspuns că nu are o reacție personală specială, însă avertizează asupra efectelor negative asupra economiei.
„Eu nimic special. România nu știu ce ar face, adică semnalul o să fie pe economie foarte, foarte prost. L-am văzut deja. Am văzut în 24 noiembrie, după ce a câștigat Călin Georgescu, l-am văzut acum, după ce George Simion a făcut 40%”, a spus el.
Riscuri economice și de securitate, în viziunea lui Nicușor Dan
În aceeași conferință, candidatul independent a identificat două mari vulnerabilități cu care s-ar confrunta România: instabilitatea economică și riscurile de securitate.
„Pe partea financiară, riscul este de incapacitate de plată sau de venire a Fondului Monetar Internațional care să facă el reformele pe care nu le-a făcut guvernarea”, a explicat Nicușor Dan. El a indicat câteva direcții pentru evitarea acestor scenarii: reducerea marii evaziuni fiscale, creșterea absorbției fondurilor europene, eficientizarea cheltuielilor statului și reforma companiilor publice.
În planul securității, Nicușor Dan a insistat asupra continuării parteneriatului strategic cu Statele Unite, a participării active la programul european de reînarmare și a modernizării armatei naționale.
Rezultatele sondajului prezentat vin cu doar zece zile înainte de turul al doilea, într-un climat politic tensionat și cu o mobilizare semnificativă a ambelor tabere. Finala dintre George Simion și Nicușor Dan, programată pe 18 mai, este urmărită cu interes atât pe plan intern, cât și internațional.