Rockerii își iau adio de la celebrul Stuff din Vama Veche. Clubul a fost demolat VIDEO

2 minute
Publicat:
Autor: Dorin Ionescu

Celebrul club Stuff din Vama Veche nu va mai exista pe plajă. Autotritățile au anunțat că în locul locației vor fi cel mai probabil șezlonguri sau pur și simplă loc în care turiștii pot sta să se bronzeze.

Imagine articol

Clubul Stuff a fost demolat

Clubul Stuff din Vama Veche se află în fața unui hotel nou construit, care nu mai are la fel de multă vizibilitate la plajă, însă nici liniște din cauza muzicii.

Proprietara clubului Stuff de pe litoralul românesc spune că nu are ce face, decât să asiste la demolare. „Vestea demolării clubului Stuf am primit-o prin intermediul unei hotărâri. Există această hotărâre, suntem în România. În acest moment, sunt debranșată și de la restaurantul Lyana.”, a declarat Carmen Popa, potrivit Ziarul de Constanța.

„Problema e că eu am cumpărat în 2003, în 2004 am luat autorizația de construcție pentru ridicarea acestui hotel și primarul de atunci, l-am contactat și mi-a comunicat că este un contract mai vechi, făcut de fostul primar. (...)În urma multor instanțe s-a stabilit că acest teren este plajă, urmând să se ridice aceste construcții.”, a precizat Ciuciu Gheorghe, prieten cu patronul hotelului din spatele clubului Stuff.

În data de 17 decembrie 2024 a început demolarea clubului Stuf, conform unui anunț oficial. Decizia a fost luată după un proces în instanță, în urma căruia s-a hotărât eliberarea plajei din fața hotelului clienților reprezentați de avocatul Narcis Sofianu.

Clubul Stuff, locul de distracție al multor generații

Clubul Stuf din Vama Veche a fost un loc de poveste pentru iubitorii de distracție și socializare de pe litoralul românesc. După 25 de ani de activitate, clubul s-a închis definitiv în decembrie 2024, ca urmare a unei decizii judiciare.

Clubul Stuf a fost cunoscut pentru atmosfera sa unică și pentru faptul că întâmpina răsăritul cu melodia "Bolero" pe plajă. De asemenea, a fost un loc de întâlnire pentru vamaioți și turiști, fiind apreciat pentru muzica bună și pentru momentele de distracție până la răsărit.

Închiderea clubului Stuf reprezintă o pierdere semnificativă pentru comunitatea din Vama Veche și pentru toți cei care au trăit momente speciale în acest loc emblematic.

Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 4.98
  • USD 4.78
  • CHF 5.27
  • GBP 5.97
  • BGN 2.54
  • RUB 0.05
  • MDL 0.26
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti 2°C icon
  • Cluj-Napoca 0°C icon
  • Constanta 4°C icon
  • Iasi -1°C icon
  • Brasov -0°C icon
  • Timisoara 2°C icon
  • Craiova -3°C icon