Reacția fabuloasă a lui „Pescobar”, după ce Taverna Racilor din Snagov a ars din temelii. Isterie pe TikTok: „Manevră cu firma de asigurări”
Taverna Racilor din Snagov a luat foc, vineri spre sâmbătă noaptea, iar patronul lanțului de restaurante a avut un comentariu fabulos pe social media. Au curs râuri de comentarii pe TikTok, după reacția lui „Pescobar”.
Taverna Racilor din Snagov a ars complet. Ce spune „Pescobar”
„Bună dimineața, dragilor, cu vești nu prea bune de la Snagov. A luat foc, într-adevăr, toată locația din Snagov. Nu este niciun fel de victimă, nici nu avea de unde să fie, pentru că a luat foc noaptea. Și sunt doar pagube de ordin material.
A luat foc, într-adevăr, din temelii. Asta e, a luat foc, se face la loc, viața merge înainte.
Eu acum mă duc ... sunt în drum spre Constanța, aveam oricum întâlnire cu arhitecții, deci nu sunt la Snagov, să nu mă caute cineva pe acolo cu întrebări despre eveniment.
Acum comunic totul despre eveniment. Mă duc, mă văd cu arhitecții pentru vila Minerva, viața merge înainte. Lucrăm la locațiile celelalte, o refacem și pe asta, încă un hop, ca să ne întărească bunul Dumnezeu. Cam ăsta e mesajul.
Toate bune și frumoase, doar că acum a luat foc acolo și oricum era iarnă, cred că asta e de bine, ca să reorganizăm totul pe acolo, după ce am renovat-o din temelii, că a trebuit renovată. Aia este, dăm înainte.
Mulțumim tuturor pentru susținere și gândurile bune, cam totul e ok, doar că, na, s-a mai încheiat încă un eveniment în viața noastră, care e aici doar pentru a ne mai întări. Doamne ajută!”, a spus „Pescobar” pe TikTok.
În luna mai 2023, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dealul Spirii București-Ilfov l-au amendat pe „Pescobar” cu suma de 60.000 de lei pentru „deficiențe pe linia securității la incendiu”, dintre care 50.000 de lei pentru lipsa asigurării de securitate în caz de incendiu.
Deși mulți s-au gândit că, după acest incident, „Pescobar” a rezolvat problema asigurării, iată că asta nu s-a întâmplat.
„Și fac un anunț de dezmințire sau să nu vă mai bateți capul cu toate prostiile, că oricum așa faceți. Ce suflete vitrege aveți în voi. Locația nu avea asigurare. Așa că se suportă pagubele materiale. Ati înțeles?
Nu mai faceți supoziții că aveam asigurare, ca i-a dat cineva foc, că i-a făcut, ca d-astea. N-a fost niciun interes de genul ăsta la mijloc. Locația nu avea asigurare, sunt pagube materiale pe care eu le suport pentru că abia am făcut acolo investiția și tot ce trebuie.
Puteți să dormiți liniștiti, să nu mai facem speculații.”, a spus „Pescobar”.
Cu toate astea, afaceristul părea destul de calm pe TikTok și chiar deloc îngrijorat, ba chiar a plecat spre Constanța imediat după incendiu, nefiind la locația incendiată.
Paul Nicolau, patronul lanțului de restaurante, cunoscut drept „Pescobar” pentru viața opulentă, a spus pe TikTok că locația fusese cu puțin timp înainte renovată complet, iar acum urmează să o refacă de la zero, „că și așa era iarna”.
Și ca să încheie într-o notă tragico-comică, „Pescobar” a postat pe TikTok un clip în care Taverna Racilor este cuprinsă în flăcări, în timp ce pompierii încearcă să elimine extinderea incendiului, cu melodia „We wish you a Merry Christmas” pe fundal.