Mircea Dinescu aproape că i-a smuls microfonul din mână unei tinere jurnaliste, în cadrul Festivalului CULTURAMA: „Vorbește despre noi, lasă introducerea”
Mircea Dinescu a fost invitat să recite poezii în cadrul Festivalului CULTURAMA de la Brașov, iar companie l-a avut pe Grigore Leșe, care a susținut un recital de muzică. La început, poetul nu prea a fost în largul lui și aproape că și-a ieșit din fire.
Mircea Dinescu și Grigore Leșe au fost prezentați publicului venit să-i vadă de o tânără, gazdă a evenimentului, care a avut un discurs impecabil în cadrul Festivalului Internațional CULTURAMA.
Mircea Dinescu, reacție ușor nervoasă în cadrul unui eveniment dedicat muzicii și poeziei
Încă de la începutul recitalului de muzică și poezie, tânăra a negociat cu Mircea Dinescu prezentarea și a încercat să-i facă pe plac poetului, care a părut cam deranjat de faptul că urma să fie prezentat celor veniți să-l vadă.
Este posibil ca supărarea lui Mircea Dinescu să fi venit și pe fondul ploii care s-a „abătut” peste Brașov, căci din Piața Sfatului, unde trebuia să aibă loc evenimentul, seara de poezie și muzică s-a transferat în clădirea Centrului Cultural Apollonia.
Apoi au fost probleme și cu sunetul, dar și cu echipa de filmare, care a fost nevoită să strângă camerele de filmat și tot echipamentul din Piața Sfatului, după care să-l instaleze în sala unde s-a ținut recitalul. Mircea Dinescu și Grigore Leșe au fost nevoiți să aștepte mai bine de 20 de minute pentru ca seara de poezie și muzică să înceapă.
Când toate au fost așezate, tânăra jurnalistă a dorit să facă o introducere a evenimentului și să spună câteva vorbe și despre invitați, despre care chiar a vorbit la superlativ.
Mircea Dinescu a avut o abordare ușor ... nerăbdătoare. „Domnișoara vrea să ne prezinte, dar noi nu credem că mai avem nevoie de vreo prezentare. Dar să o lăsăm să spună ce are de spus.”, a spus nerăbdător poetul.
În timpul discursului jurnalistei, Mircea Dinescu a întrerupt-o de nenumărate ori, iar, la un moment dat, i-a spus „lasă asta, hai, spune despre noi”, cu toate că la începutul serii a spus că nu avea nevoie de prezentare.
Delicată, gazda evenimentului a trecut ușor la realizările celor doi mari artiști, însă nici bine nu a terminat ce avea de spus, că Mircea Dinescu aproape că i-a luat microfonul din mână, asta în timp ce tânăra încerca să termine propoziția. Actualitate.net a fost prezent la eveniment și filmat întreaga scenă.
Cine este poetul Mircea Dinescu?
Mircea Dinescu, născut pe 11 noiembrie 1950 în Slobozia, România, este un poet, publicist și om de televiziune renumit, cu o influență semnificativă în cultura și politica românească contemporană. Marele scriitor român a studiat la Facultatea de Jurnalism din București și a debutat ca poet în anii '70, devenind rapid cunoscut pentru stilul său inovator și critic.
În perioada comunistă, Mircea Dinescu s-a remarcat prin scrierile sale care sfidau regimul, fapt ce a dus la cenzurarea și arestarea sa. Cea mai cunoscută lucrare a sa din această perioadă este volumul „Moartea citește ziarul”, publicat în 1988, care reflectă opoziția sa față de dictatura lui Nicolae Ceaușescu. În martie 1989, a fost arestat și plasat sub arest la domiciliu pentru criticile aduse regimului.
Dinescu a jucat un rol important în Revoluția Română din 1989, fiind unul dintre primii intelectuali care au anunțat căderea regimului Ceaușescu la televiziune.
După revoluție, și-a continuat activitatea literară și jurnalistică, devenind o voce în care oamenii credeau din peisajul media din România. A fondat și condus diverse publicații, printre care "Academia Cațavencu", și a fost prezentator al emisiunii de televiziune "Politică și delicatețuri".
Poet prolific, Mircea Dinescu a publicat numeroase volume de poezie, caracterizate de un stil distinct, marcat de ironie și reflexie asupra condiției umane. Printre operele sale notabile se numără „La dispoziția dumneavoastră” și „Exil pe o boabă de piper”. De asemenea, a primit numeroase premii literare pentru contribuțiile sale la poezie și literatură.
În viața sa personală, Mircea Dinescu este cunoscut pentru pasiunea sa pentru vin și gastronomie, deține o cramă și promovează tradițiile culinare românești. Personalitatea sa vibrantă și abordările sale nonconformiste l-au transformat într-una dintre cele mai distincte și influente figuri ale culturii românești contemporane.