Marian Godină, chemat la Serviciul Rutier din Brașov în urma unei reclamații: „Dacă nu postez în cel mult două ore, înseamnă că e ceva nasol”
Adaugă Actualitate.net la sursele preferate în GoogleMarian Godină spune că a fost chemat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, la Serviciul Rutier, pentru a fi audiat în urma unei reclamații formulate împotriva sa.

Polițistul, devenit cunoscut pentru postările sale ironice despre întâmplări din activitatea profesională, a anunțat situația pe Facebook și spune că, deocamdată, nu știe care este motivul exact al reclamației.
„Am fost invitat la sediul IPJ Brașov, Serviciul Rutier, pentru a fi audiat în urma unei reclamații împotriva mea. Sunt tare curios despre ce e vorba”, a scris Godină.
În stilul său caracteristic, polițistul a făcut și o glumă pe seama situației și le-a cerut urmăritorilor să încerce să ghicească motivul pentru care a fost reclamat.
„Dacă nu postez în cel mult două ore, înseamnă că e ceva nasol, mi-au luat telefonul și m-au pus pe cursă. 🤣 Oare despre ce e vorba? Dați-vă cu părerea, vedem apoi dacă a ghicit careva. Eu am o vagă bănuială”, a mai transmis Marian Godină.
Deocamdată, polițistul nu a precizat cine a formulat reclamația și nici care sunt faptele reclamate. Rămâne de văzut ce explicații va primi în urma audierii și dacă va reveni ulterior cu detalii.
Marian Godină este cunoscut publicului în special pentru activitatea sa de la Serviciul Rutier Brașov și pentru relatările publicate în mediul online. El nu mai lucrează însă la Rutieră din 2017, când s-a transferat la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al IPJ Brașov.
Relația lui Godină cu structurile de conducere ale Poliției Brașov a mai fost în trecut subiect de controverse și anchete, după ce acesta a făcut publice pe Facebook situații pe care le considera abuzive sau incorecte în cadrul instituției.
De această dată, însă, polițistul spune că nici el nu știe încă exact ce se află în spatele reclamației și îi provoacă pe urmăritorii săi să ghicească motivul.















