Incidentele de la Cannes care au șocat starurile, dar și lumea întreagă. Festivalul de film de la Cannes, umbrit de cele două evenimente

4 minute
Publicat:
Autor: Larisa Ciută

Festivalul de la Cannes 2024 nu a fost lipsit de incidente. Vedetele de la Hollywood s-au îngrămădit pe covorul roșu, prezentându-și cele mai „hot” ținute, însă nu toate au avut parte de momente memorabile plăcute. Celebritățile au rămas șocate după ce două actrițe cunoscute au intrat în conflict cu una dintre gărzile de corp de la festival. Momentele i-au uimit pe cei prezenți, dar și pe toți cei care au văzut scenele deloc plăcute de pe covorul roșu.

Festivalul de la Cannes a fost unul de „senzație” anul acesta. Foto: yachtcharterfleet.com

Au fost două evenimente mari și late care au umbrit Festivalul de la Cannes, iar incidentele au ținut și încă țin prima pagină a ziarelor, dar și deschiderile de site-uri din toată lumea.

Este vorba modul în care au fost tratate Kelly Rowland și Massiel Taveras, ambele situații au fost și sunt destul de controversate. În timp ce unii spun că starurile au exagerat, alții consideră că garda de corp a avut un comportament nepotrivit față de actrițele de la Hollywood.

Kelly Rowland susține că a fost bruscată de o gardă de corp

Kelly Rowland, fostă componentă a trupei Destiny's Child, care are, de altfel, și o carieră de succes în film, a devenit subiectul unor discuții intense, după ce a intrat în conflict cu o gardă de corp pe covorul roșu.

Incidentul în care a fost implicată Kelly Rowland a devenit rapid foarte mediatizat la festivalul de film de la Cannes, unde artista s-a certat cu una dintre gărzile de copr, pe care a acuzat-o de rasism.

Kelly Rowland a participat, marți, 21 mai, la premiera filmului lui Catherine Deneuve, Marcello Mio, unde a făcut o ploaie de zâmbete și a fost imortalizată în zeci de fotografii de către jurnaliști. Momentul artistei a fost, însă, întrerupt de una dintre gărzile de corp aflate pe covorul roșu, care a grăbit-o să urce treptele și să părăsească zona. Rowland s-a întors către una dintre gărzile de corp și a certat-o, arătând inclusiv cu degetul spre ea.

Kelly Rowland a declarat joi pentru Associated Press: „Am o limită și mă țin de aceste limite, și asta este. Și au mai fost și alte femei care au fost pe acel covor roșu care nu arătau chiar ca mine, și nu au fost certate sau împinse sau li s-a spus să coboare. Eu mi-am respectat punctul de vedere, iar ea a simțit că trebuie să și-l respecte pe al ei, dar eu mi-am respectat punctul de vedere.”, scrie The Guardian, care a contactat organizatorii festivalului, însă fără răspuns.

Kelly Rowland a devenit celebră pe plan internațional ca membră a trupei Destiny's Child, înregistrând cinci albume de studio, printre care și „Survivor”, care a ocupat primele locuri în topurile din SUA și Marea Britanie.

Kelly a avut succes și în cariera solo, mai ales după lansarea melodiei „Dilemma”, cântată cu Nelly, dar colaborarea cu David Guetta cu piesa „When Love Takes Over”, ambele clasate pe locul 1 în Marea Britanie.

Kelly Rowland a făcut carieră și în lumea cinematografică încă din 2003, după apariția filmul horror „Freddy Vs Jason”.

Cel mai recent rol al ei a fost filmul „Mea Culpa” realizat de Netflix și regizat de Tyler Perry, lansat în februarie.

Massiel Taveras a împins aceeași gardă de corp

Actrița Massiel Taveras a avut parte de un incident similar cu cel trăit de Kelly Rowland. Vizibil la fel de grăbotă, femeia care se ocupa de celebrăitățile de pe covorul roșu a grăbit-o la fel și pe Massiel Taveras, care însă nu a avut aceeași reacție ca și cântăreața, ba chiar s-a înfuriat.

Pentru că garda de corp nu a lăast-o să-și facă numărul pe treptele covorului roșu, Massiel Taveras a împins-o pe femeie. Actrița voia să-și prezinte rochia, care avea o trenă lungă pe care era imprimat chipul lui Iisus. Dacă ar fi urcat rapid treptele, rochia ei nu ar mai fi putut fi vizibilă.



Ne găsești și aici: Google News Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine