Frumoasele teatrului românesc, spectacol în bikini pe litoral. Diana Roman, surorile Odagiu și actrița Luminița Erga s-au jucat în valurile mării
Diana Roman, Ana și Monica Odagiu, alături de actrița Luminița Erga, au avut parte de câteva zile de relaxare, căci s-au distrat în valurile mării mai ceva ca niște copii. Bineînțeles că momentele au fost surprinse de un fotograf priceput, așa că teatrul s-a mutat la malul mării, cel puțin pentru câteva momente.
Cei prezenți pe plajă au avut ocazia să le vadă pe deja faimoasele actrițe ale teatrului românesc într-un spectacol în bikini, bălăcindu-se în apa mării.
Interesant de citit: Interviu exclusiv. Jurnalistul Victor Vrînceanu: „După vreo patru luni de probe, neplătit, am fost angajat pe un salariu simbolic. Puteam să-mi iau o pereche de adidași mai modești”
Diana Roman (32 de ani) a purtat un costum de baie roșu, care s-a potrivit perfect cu părul ei roșcat și creț, însă care i-a venit perfect pe trupul fără cusur.
Monica Odagiu (27 de ani) a purtat un costum de baie crem, care s-a potrivit perfect cu părul blond și trupul de sirenă. Nici sora ei, Ana (37 de ani), nu a fost mai prejos, ea optând pentru un costum de baie negru, accesorizat cu bijuteriile din aur galben.
Mai poți citi și: Exclusiv. Modelul internațional Daria Chimoiu, în compania starului de la Hollywood Brendan Fraser
Actrița Luminița Erga (53 de ani), cunoscută de publicul larg drept Suzi Curcă din serialul „La Bloc”, care a făcut furori în anii 2000-2008, a îmbrăcat un costum de baie întreg, bleu, cu motive florale. Ea a mai avut la schimb un costum de baie albastru. Celebra artistă arată foarte bine și a fost curajoasă să-și tatueze un fluture pe piciorul stâng. Noul look o prinde de minune.
„De luni de zile mănânc prost și beau vin. Bun, dar tot prost. Pentru organism, zic. M-am relaxat de tot și nici la sala nu mai merg. Adevărul e că am muncit ca nebuna și n-am mai avut energie să am grijă ce mănânc, ce beau și nici de sport nu mi-a mai ars. O să ziceți că nu se văd toate astea. Eu le văd și mai ales, le simt!
Însă, în vacanța asta de fete, bune fete, cărora, apropo, le mulțumesc că m-au scos din haos și m-au adus aici, la Lighthouse Golf & Spa Resort, unde e superb, cu toate neajunsurile mele fizice și mentale, mă simt liniștită și într-o formă, care nu e chiar aia perfectă, dar tinde să fie.
Ce vreau să zic, de fapt? A! Că le iubesc pe fetele mele Luminita Erga si Diana Roman și la anu’ când venim aici, promit să fiu vin-less, croissante-less, ciocolată-less, pizza-less, pentru ca Diana să nu mai fie nevoită să caute 10 minute lumina aia bună, de poză! Monica Odagiu iți mulțumesc pentru bubuleală, drăgălășenii și grijă! A, da! Și pe tine te iubesc!”, a scris Monica Odagiu, despre vacanța petrecută cu prietenele sale la mare.
Autor: Larisa Ciută