Cum se apară doctorul Cristian Andrei la acuzațiile de hărțuire sexuală: „Vă las să mă înjurați și voi”
Medicul Cristian Andrei a reacționat, într-un live pe Facebook, la acuzațiile privind desfășurarea de ședințe de psihoterapie fără atestat și hărțuirea sexuală a unor paciente. Doctorul a explicat ce presupune pregătirea sa profesională, a prezentat parcursul său în domeniul psihoterapiei și a oferit detalii despre relațiile personale cu unele dintre femeile care l-au reclamat.

Medicul Cristian Andrei a început live-ul său pe Facebook adresându-se urmăritorilor într-un ton ironic și critic la adresa propriilor acuzații:
„Bună seara, dragilor! Sunt dr. Cristian Andrei, impostorul. Astă seară pregătisem pentru voi un subiect despre cum altfel gândește Dumnezeu în comparație cu oamenii, dar bineînțeles că există această situație interesantă despre mine. Și atunci, de dragul vostru, este important să vă vorbesc în seara asta despre cum am ajuns eu impostor și care sunt relațiile mele cu pacientele și cu aceste acuzații care apar și cine sunt aceste două doamne care mi-au adresat aceste reclamații. Într-o primă parte, o să vorbesc vreo 30 de minute, ca de obicei, despre aceste subiecte, după care, vă las să mă înjurați și voi. Încerc să răspund oricărei înjurături, în limitele în care pot să le onorez pe toate.”
Medicul a respins acuzațiile care i se aduc, subliniind că desfășoară doar activități de evaluare psihiatrică și că nu practică psihoterapia:
„Cine sunt eu de fapt și care este competența mea profesională în această țărișoară? În ceea ce privește competența mea, eu am făcut facultatea de medicină la Tg. Mureș și, după aceea, încă din prima parte de după Revoluție, în 1992, am intrat în Liga Română pentru Sănătate Mentală. Era, după modelul belgian, prima alcătuire de sănătate mentală din România, unde psihiatrii începeau să se adune și să se îngrijească de aspectele civile ale sănătății mentale, nu doar în spitalul de nebuni. Pe vremea aceea meseria de psiholog era încă, pe vremea lui Ceaușescu, inexistentă în ce privește psihoterapia. Psihoterapia era făcută de medicii psihiatri și psihologul avea un rol ca de laborant. Era umilitor pentru un psiholog la vremea aceea, trebuia să facă teste psihologice și să-i comunice psihiatrului și acesta să le includă, eventual, dacă vrea, în foaia de observație, dar nu prea țineau cont psihiatrii de lucrurile astea. Psihologii au fost interziși, iar psihoterapia era chiar complet ilegală în ultima perioadă a dictaturii lui Ceaușescu.”
Cristian Andrei a povestit cum a intrat în domeniul psihoterapiei
„Și atunci, intrând în Liga Română de Sănătate Mentală, primul psihoterapeut pe care l-am văzut eu față-înfață și am vorbit cu el era Ionel Vianu, fiul marelui critic literar Tudorel Vianu. și care era psihoanalist și mă uitam așa la el: «Ce vorbește omul ăsta?» Și atunci am fost foarte interesat să intru în această zonă a psihoterapiei. Și așa am ajuns, încă de pe vremea când făceam specializarea ca neuropsihiatru pentru copii și adolescenți, să intru în legătură cu, printre alții, în afară de Liga Belgiană de Sănătate Mentală, unde l-am cunoscut pe Eric Messens și am fost prieteni foarte buni - și el de sorginte psihanalitică - după care am avut această legătură extraordinară cu Scottish Institute for Human Relations, Institutul Scoțean pentru Relații Umane în Edinburgh.”
Medicul a precizat că a efectuat stagiaturi și la Tavistock Institute din Londra, iar experiența l-a inspirat să înființeze Institutul de Relații Umane din București:
„Nu sunt foarte multe în lume. Dar această organizație pe care am înființat-o în anul 2000 se ocupă de educație pentru sănătatea mentală și stil de viață sănătos, de cercetare, de psihoterapii și concilierii psihologice, de formări și așa mai departe. Apoi am fost invitat să fiu editor corespondent la The British Journal of Psychiatry de profesorul Henderson și am funcționat așa traducând articolele de psihiatrie britanice pentru medicii din țara noastră.”
Practică și educație psihoterapeutică în România
Cristian Andrei a explicat cum a continuat să se formeze în psihoterapie și să creeze programe pentru pacienți:
„Și la ora actuală, Fundația Istoar oferă opțiuni sociale pentru foarte mulți oameni care nu sunt cuprinși în sistemul de stat. Și atunci când s-a înființat Colegiul Psihologilor în România, eu aveam deja 43 de ani și 11 ani de practică în psihoterapie, așa cum am învățat-o eu. Știți foarte bine că, pentru că mulți îmi zic, a fost perioada aceea în care s-a tot vorbit că eu apar la televizor și că vorbesc despre problemele din familie ale oamenilor. A fost acea emisiune, 95-95, dacă vă aduceți aminte de ea. Era o emisiune celebră la vremea aceea, pentru că știți care e treaba, toate cazurile erau reale. Reale, sută la sută. Nu era nimic înscenat, plătit de cineva. Oamenii aceștia veneau la emisiune cu speranța că vor găsi o soluție pentru situația lor din familie și mi-aduc aminte că era extrem de multă emoție și le vorbeam la vremea aceea despre psiholog: Există în România psihologi, mergeți la psihoterapie!”
El a adăugat:
„Sunt omul care i-a făcut pe români conștienți că există psihoterapie în România și că merită să discute cu cineva, pentru că pe vremea aceea se considera că dacă mergi la psihoterapeut ești nebun și că nu trebuie să afle nimeni.”
Medicul a mai vorbit despre importanța contactului direct cu oamenii și despre formarea continuă:
„Toată această muncă de contact cu oamenii care au probleme de natură psihosocială m-a calificat și m-a răscalificat. Și am urmat tot felul de cursuri. Am avut, de exemplu, mi-am adus aminte, un curs ținut de doi profesori de psihologie de la Universitatea de Utah, Mormonii, cei care au mai multe neveste și era atât de interesant să învăț de la ei. Le-am fost traducător când făceam specializarea în spitalul Gheorghe Marinescu și am învățat enorm de multe lucruri de la acești oameni. Au vrut să mă și convertească, dar nu a prea ținut treaba asta. Și atunci, când am înființat Fundația Istoar și apoi Institutul de Relații Umane. Am știut că psihoterapie înseamnă o intervenție cuprinzătoare în viața unei persoane.”
Dr. Cristian Andrei, reacția față de acuzațiile de hărțuire
Dr. Cristian Andrei a explicat situația celor două femei care l-au reclamat:
„Vă dați seama că nu mă apuc să dau nume și detalii care să le afecteze în vreun fel, pentru că am jurat ceva la începutul carierei mele medicale, dar una dintre ele, care dă niște descrieri explicite sexuale cu mine, a fost în relație cu mine vreo doi ani. Noi am fost iubiți. Am avut o relație cu tot ce înseamnă asta, cu poezii, cum zice și ea, i-am trimis, cu călătorii, cu momente extraordinare în care discutam cazuri. Pentru că ea este psiholog și probabil că din cauza că nu a mai fost relația, se punea problema căsătoriei.”
El a precizat că ostilitatea femeii după încheierea relației este motivul reclamelor:
„Probabil că s-a născut această ostilitate, pe care am mai întâlnit-o: ostilitatea femeii față de bărbatul la care nu mai are acces. Este aproape destructivă, este o formă de posesivitate. Am mai întâlnit-o.”
Despre cealaltă femeie:
„O persoană care mult timp a venit să o consiliez despre cariera ei de psiholog și apoi a vrut și despre relația ei. Și din respect pentru acest om cu care este în relație și cu care s-a căsătorit, eu nu am avut niciun gând sexual către ea. Nu știu ce a avut ea în cap, dar eu nu am avut niciun gând sexual. Nu pentru că s-ar supăra cineva sau că m-ar amenda cineva, ci din respect pentru bărbatul pe care l-am cunoscut. Astea au fost cele două cazuri de abuz și vă spun un lucru. Dacă vine cineva la mine și îmi spune, domnule, mi-ați făcut rău, am venit la dumneavoastră să mă ajutați și mi-ați făcut rău, eu dispar. Adică niciodată nu am vrut să fac ceva împotriva cuiva, dacă iubind pe cineva și apoi întâmplându-se să nu mai fiu lângă acea persoană, acea persoană a început să mă urască, lucrurile au fost cu totul altfel.”
Cristian Andrei a explicat cum gestionează pacienții la Institutul de Relații Umane:
„La ora actuală, pacienții care vin la Institutul de Relații Umane sunt văzuți de mine și direcționați către echipa de psihoterapeuți. Nu mă dau psiholog. Nu am nevoie să mă dau psiholog. Sunt mândru de faptul că sunt medic, nu sunt profesor universitar, nu vreau grade, vreau să mă întâlnesc cu pacienții. Și voi face lucrul ăsta în continuare, cu toate riscurile de rigoare.”
Medicul a mai spus și că intervențiile sale sunt legale și se concentrează pe sprijinirea persoanelor aflate în dificultate:
„La institut vin oameni și foarte mulți sunt în situații extrem de grele. Sunt oameni sărași de multe ori, oameni tineri, studenți sau medici. Alții plătesc pentru că sunt direcționați către compania care are contracte cu psihoterapeuții, deci nu este absolut nimic ilegal sau incompetent acolo.”
Dr. Cristian Andrei a vorbit despre rolul iubirii și al intervenției sociale:
„Știți care e treaba? Eu am un scop în viața asta. Să înțeleg și să simt. Pentru asta trăiesc. Când înțeleg lucrurile, împărtășesc. Când simt, iubesc. Și am acest percept. Să iubesc până în ultima zi a vieții mele. Deci, practic, mi se pare atât de frumos să ai și ultima zi din viața ta în iubire, încât n-am să renunț la chestia asta.”
„Păi, când oamenii o să vină la mine să-mi ceară ajutorul, am să-l dau, chiar dacă îmi este interzis, sub forma sub care voi putea. O să continui să merg în comunități și să ofer ajutor gratuit oamenilor. O să continui să scriu și o să continui să iubesc. Dacă va fi o problemă să ajung în pușcărie, îmi place ideea că de-abia aștept să pot să consiliez pe colegii de pavilion sau de celulă.”
El a adăugat că este conștient de greșelile sale, dar își asumă întreaga responsabilitate:
„Probabil că am greșit și voi mai greși. Adică eu știu foarte clar cine sunt, știu ce vreau să fac și nu-mi este rușine cu mine. Dacă cineva consideră că îi este rușine cu mine, abia aștept să-mi scrie aici și vă răspund cu drag. Adică nu mă dau în lături de la a-mi asuma cine sunt. Am vrut să spun toate astea în fața voastră, pentru că de voi îmi pasă, de altcineva îmi pasă.”
Dr. Cristian Andrei practică psihoterapia fără atestat, pacienți îl acuză de hărțuire sexuală
Dr. Cristian Andrei, unul dintre cei mai mediatizați specialiști din România în domeniul psihologiei, practică psihoterapia de peste două decenii fără atestat emis de Colegiul Psihologilor. Mai multe paciente îl acuză de hărțuire sexuală în timpul ședințelor, însă sesizările oficiale au rămas, până acum, fără răspuns, scrie PressOne.
Cristian Andrei este medic psihiatru, specializat în neuropsihiatrie infantilă din 1993. La acea vreme, psihoterapia nu era reglementată, iar absolvenții de medicină dobândeau competențe de bază în acest domeniu. După 2004, când Colegiul Psihologilor a devenit autoritatea de reglementare, psihoterapia a devenit o specializare separată, care necesită completarea studiilor de către medici cu școli de formare acreditate și doi ani de supervizare. Dr. Andrei nu a urmat aceste cursuri și nu deține atestat de liberă practică în psihoterapie.
Potrivit arhivei Arcanum, prima mențiune publică a lui Cristian Andrei drept psihoterapeut datează din 2002, în Evenimentul Zilei. De atunci, presa l-a prezentat constant drept „psiholog” sau „psihoterapeut”, iar publicul și instituțiile abilitate nu au contestat niciodată aceste titluri.
Dr. Andrei admite: „Nu am atestat de liberă practică în psihoterapie și nici nu am de gând să cer unul.” În realitate, competențele sale sunt medicale: diagnostichează și prescrie tratamente psihiatric adolescenților și copiilor.
În spațiul public, Cristian Andrei a moderat emisiuni precum „9595” la Antena 1 sau „Tribunalul Poporului” la Prima TV, a scris cărți și a lansat propria emisiune la Metropola TV. Totodată, a coordonat programe de consiliere psihologică pentru adolescenți și platforma „Joc Responsabil”, finanțată de industria jocurilor de noroc.
Acuzații de hărțuire sexuală în cabinet
Mara*, fostă pacientă, povestește experiența sa:
„Când te iau atacurile de panică prin surprindere, apar două frici. Una e că mori și alta că înnebunești. Am vrut să-mi zică cineva că nu înnebunesc.”
Încă de la prima ședință, Mara s-a simțit inconfortabil. Dr. Andrei ar fi pus întrebări intime despre viața sexuală și ciclul menstrual, iar pe parcursul terapiei a sărutat-o pe gât.
„În timp ce îi povesteam despre niște abuzuri pe care le aveam din partea lui taică-miu, plângeam, și mi-a spus să mă ridic în picioare, să vin spre el. Mi-a zis să-mi întind mâinile. A venit și el spre mine, m-a luat în brațe, mi-a dat părul la o parte și m-a sărutat pe gât.”
Gesturile sexuale s-au repetat, iar relația a continuat și după încheierea terapiei.
Flavia*, altă pacientă, descrie situații similare:
„După o sesiune de grup, am avut ședința de psihoterapie, seara, pe la ora 8-9, la etaj, unde avea cabinetul. Am deschis ușa, iar domnul doctor era pe scaun. S-a ridicat și s-a năpustit, efectiv, asupra mea. Nici măcar n-am avut timp să mă apăr sau să zic ceva, am rămas șocată. Efectiv m-a sărutat pe buze, adică un sărut din acela pasional.”
Ședințele erau adesea programate târziu, la 10 seara, ceea ce tinde să amplifice vulnerabilitatea pacientelor, conform mărturiilor acestora.
Mara a depus sesizări atât la Colegiul Medicilor, cât și la Colegiul Psihologilor. Colegiul Medicilor din Dâmbovița a răspuns că termenul legal pentru acțiune disciplinară a expirat, iar Colegiul Psihologilor nu a oferit niciun răspuns. Ministerul Sănătății a refuzat confirmarea detaliilor legate de specializarea lui Cristian Andrei, invocând GDPR.
Psihoterapeuta Sabina Isdrailă explică:
„Oricâte cursuri finalizează un medic psihiatru, fără o acreditare din partea Colegiului Psihologilor, nu poți practica psihoterapia, fiind necesari minimum 2-3 ani pentru specializare.”
Astfel, Dr. Andrei desfășoară psihoterapia sub un titlu neautorizat de peste două decenii.
Dr. Cristian Andrei se recomandă public drept psihoterapeut și psiholog pe site-ul Institutului pentru Relații Umane, pe Facebook și TikTok, folosind hashtaguri precum #psihologbun, #psihoterapeut sau #terapie.
„Sunt mulți oameni care pot să fi mers la niște cursuri, să spună că sunt psihiatri și că au fost și la formare, dar dacă nu ai o acreditare de la Colegiul Psihologilor, nu ești psihoterapeut.” – Sabina Isdrailă
În practică, Dr. Andrei pretinde că are experiență vastă în toate formele de psihoterapie, însă fără atestat oficial, practica sa este neautorizată și pacienții sunt expuși riscurilor abuzului profesional.











