Garbo și Chaplin au fost - după părerea mea - șansa filmului de a se transforma în cea de-a șaptea artă. Fără ei, probabil că filmul ar fi rămas o distracție de bâlci. Pe Garbo am iubit-o întotdeauna. Am văzut-o în „Dama cu camelii” și abia apoi am citit romanul. A fost ca și cum, de parcă ar fi fost posibil, Alexandre Dumas, fiul, ar fi avut-o în minte când a scris celebrul său roman. Apoi am văzut-o în „Contesa Walewska” și în „Anna Karenina” - genială, extraordinară, incredibilă! Desigur, am văzut-o și în „Ninotchka”, faimoasa comedie, în care ea, divină, interpreta - imaginați-vă! - o comisară sovietică în vizită la Paris!

Supranumită „Sfinxul suedez”, Greta Garbo a fost, probabil, cel mai mare star al Hollywoodului de dinainte de cel de-Al Doilea Război Mondial. A avut succes în epoca filmului mut și a avut și mai mult succes în epoca filmului sonor.

Ultimul film l-a făcut când avea 36 de ani: „Femeia cu două fețe”, tot o comedie, însă fără succesul pe care îl avusese „Ninotchka”. A fost un film dat pe piață în decembrie 1941, adică atunci când America a fost atacată de japonezi la Pearl Harbour! Garbo n-a avut nicio șansă cu acest ultim film, în care personajul ei se distrează, bea, râde și dansează conga. Nu era momentul pentru așa ceva. La acea vreme, acest rol a fost considerat un sacrilegiu. Toată lumea a spus că e ca și cum și-ar fi văzut mama beată pe marele ecran... Și Garbo s-a retras. S-a mutat la New York și n-a mai făcut niciodată niciun film.

Oricine a văzut-o pe ecran nu a mai putut-o uita vreodată. Au plăcut-o în aceeași măsură și bărbații și femeile. A plăcut-o marele public, dar și elita intelectuală. Fata săracă din Stockholm a ajuns să facă o avere din filmele pe care le-a făcut la Metro Goldwin Mayer.

La moartea ei din 1990, la 84 de ani și după 50 de ani în care - aparent - nu a mai făcut nimic, a lăsat o avere de peste 50 de milioane de dolari. Nu s-a căsătorit, nu a avut copii, n-a luptat pentru cauze umanitare, n-a făcut reclame și nici nu a intrat în politică. Potrivit celebrei replici care i se atribuie („I want to be alone”), probabil că Greta Garbo a dorit pur și simplu să fie lăsată în pace!

A fost nominalizată de trei ori la Oscar, dar nu l-a primit niciodată, deși ar fi meritat toate Oscarurile din lume pentru „Dama cu camelii”. Nu s-a prezentat nici măcar la ediția în care a primit un Oscar onorific în 1955. Și-a dorit să fie actriță, dar a obosit-o celebritatea și a fost hărțuită până la moarte de paparazzi. A avut parte de tragedii și bucurii, dar le-a ținut pentru ea.

Și totuși, s-ar putea să nu știm adevărata poveste a vieții Gretei Garbo, cea de după Hollywood. Este un lucru cunoscut că Adolf Hitler era un fan al Gretei Garbo. Serviciile secrete britanice ar fi racolat-o pe Garbo cu misiunea de a ajunge la Hitler - care o invitase de nenumărate ori în Germania - pentru a-l asasina. Practic, Garbo și-ar fi transpus în viața reală rolul de spioană pe care îl interpretase cu succes în „Mata Hari”. Desigur, nu vom ști niciodată cât adevăr este în această poveste...

Cert este că vreme de o jumătate de secol după ce s-a retras, Garbo a cutreierat lumea ascunsă în spatele unor ochelari de soare fumurii și a unor pălării cu boruri largi. Atunci când călătorea undeva, cumpăra mai multe locuri în avion pentru a nu avea pe nimeni în jurul ei. A avut prieteni bogați și influenți, încântați să o primească în casele lor, dar și prieteni celebri din boemă literară și artistică europeană și americană.

Însă enigma și misterul au rămas intacte. „Sfinxul suedez” nu ne-a lăsat niciun jurnal, nicio carte de memorii, n-a dat niciun interviu despre viața ei... Așa că actrița fără de care nu s-ar putea scrie nicio istorie a cinematografului, rămâne în continuare „mitul absolut” al fabricii de vise de la Hollywood...

Tino Neacşu