Victor Ponta, prima declarație publică despre divorțul de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza activităților mele publice”

Publicat:
4 minute

Victor Ponta se află în Statele Unite, unde a fost invitat pentru a lua parte la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite. La acest eveniment, deputatul PSD a apărut fără verighetă pe mână, lucru care a trezit suspiciuni pentru mai multe publicații din România. De altfel, în declarația de avere de pe site-ul Camerei Deputaților, fostul premier al României figurează că are în proprietate trei imobile, însă numele soției nu apare. Actualitate.net l-a contactat pe Victor Ponta pentru a oferi un punct de vedere în ceea ce privește informația cu privire la divorțul de Daciana Sârbu.

Victor Ponta, alături de soția sa, Daciana Sârbu

În declarația de avere publicată pe site-ul Camerei Deputaților, Victor Ponta apare ca fiind proprietarul a trei apartamente, unul în România, altul în Turcia, iar altul în Dubai, Emiratele Arabe Unite.

Victor Ponta nu confirmă, dar nici nu infirmă divorțul de soția sa, Daciana Sârbu

Actualitate.net l-a contactat pe Victor Ponta în vederea unei declarații cu privire la zvonul despre divorțul de Daciana Sârbu. Fostul premier al României a făcut un singur comentariu pe subiect.

Victor Ponta nu a dezmințit zvonul cu privire la divorțul de Daciana Sârbu, însă nici nu afirmat că s-a separat definitiv de soția sa, după 19 ani de căsătorie.

Fostul premier al României a ținut să specifice că nu mai dorește să discute despre ce se întâmplă în familia sa, indiferent de context, iar asta pentru a-și proteja cei trei copii și pe soția sa, Daciana Sârbu.

„De mai mult timp am învățat să nu mai fac absolut niciun fel de comentariu despre viața mea privată, deoarece doresc să îmi protejez cât pot de bine familia. Au avut prea mult de suferit toți din cauza activităților mele publice! Mulțumesc de intelegere.”, a declarat Victor Ponta pentru Actualitate.net.

Context: Motivele speculate în presă cu privire la divorțul lui Victor Ponta de Daciana Sârbu, într-un articol anterior:

Victor Ponta și Daciana Sârbu sunt căsătoriți de 19 ani. Cei doi au împreună două fetițe

Menționăm că deputații din România sunt obligați să depună declarațiile de avere complete și declarații de interese, conform legislației române care este reglementată de Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, precum și de alte acte normative conexe.

Declarația de avere trebuie să conțină veniturile deputatului și ale membrilor familiei (soț/soție și copii aflați în întreținere), proprietățile imobiliare (terenuri, clădiri), vehiculele deținute, conturi și depozite bancare, datoriile (credite, împrumuturi), alte active și investiții financiare.

Declarația de avere trebuie depusă anual, de obicei în termen de 30 de zile de la începutul mandatului, respectiv până la 15 iunie pentru actualizare. De asemenea, se depune o declarație la finalul mandatului.

Declarațiile de avere sunt publice și pot fi consultate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI) sau pe site-ul Camerei Deputaților. Dacă un deputat nu depune declarația de avere sau face declarații false, poate fi sancționat de Agenția Națională de Integritate (ANI). Sancțiunile pot include avertismente, amenzi, sesizarea organelor de urmărire penală sau chiar pierderea mandatului.


Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine