Dezvăluiri cutremurătoare din epoca avorturilor interzise

Zeci de mii de femei din România au trecut, în tăcere și durere, prin drama avorturilor ilegale în timpul regimului Ceaușescu. Sub presiunea unei legi dure și a controlului exercitat de autorități, multe au fost supuse umilințelor, anchetelor și riscurilor medicale extreme. Mărturiile supraviețuitoarelor aduc la lumină suferințele ascunse ale unei întregi generații.

În 1974, o femeie din România risca să-și piardă viața în urma unui avort clandestin. De teamă că nu va putea întreține un copil într-un context economic dificil, a recurs la o procedură efectuată de o moașă care folosea metode rudimentare și extrem de periculoase. I s-a introdus o sondă cu apă fiartă și detergent în uter, iar după câteva ore, starea ei s-a deteriorat grav: hemoragie, pierderea conștienței, convulsii.

La spital, în loc de îngrijire, femeia a fost întâmpinată cu anchetă. Medicii au chemat procuratura, iar securiștii au început interogatoriul chiar pe patul de spital. Sub amenințări și violență fizică, femeia a fost forțată să dezvăluie cine i-a făcut avortul. Soțul ei a asistat neputincios, implorând-o să vorbească pentru a-i salva viața. În cele din urmă, a cedat și a mărturisit.

Deși medicii au intervenit în ultimul moment cu un chiuretaj și transfuzii de sânge, starea ei a rămas critică. A supraviețuit, dar nu fără urmări fizice și psihice grave. A fost judecată și a primit pedeapsă cu executare la locul de muncă. A îndurat consecințele în tăcere, fără să reclame vreo nedreptate.

Decretul 770 din 1 octombrie 1966, emis de regimul Ceaușescu, interzicea întreruperea de sarcină, cu excepții stricte. Scopul era creșterea accelerată a populației, dar mijloacele au devenit represive. Controlul asupra corpului femeii a fost exercitat prin anchete, interogatorii, amenințări și examene ginecologice obligatorii, efectuate în școli, fabrici și instituții publice.

Femeile erau constrânse să aibă minimum patru copii, iar nerespectarea regulilor atrăgea sancțiuni penale. În spitale, pacientele suspectate că au provocat un avort erau anchetate înainte de a primi îngrijiri. Medicii riscau pedepse dacă nu raportau cazurile la Securitate sau la Procuratură. Unele paciente erau lăsate să moară pentru că refuzau să colaboreze.

În anii ’80, multe femei au recurs la metode periculoase pentru a întrerupe sarcini nedorite: sonde metalice, bețe de chibrit, spălături cu spirt, injecții improvizate. Unele au născut fătul acasă, altele au ajuns la spital în stare critică. Fără acces la contracepție și fără sprijin medical, acestea au riscat viața și libertatea.

O femeie povestește că și-a provocat un avort la patru luni cu o soluție de sare și spirt. Alta, gravidă pentru a douăzecea oară în nouă ani, era supusă de o moașă la metode brutale, care îi provocau hemoragii. O altă supraviețuitoare povestește cum, în 1988, în plină hemoragie, a fost anchetată de un medic-securist înainte de a fi tratată. A fost salvată doar prin intervenția discretă a unei asistente și a unui medic empatic.

Regimul comunist a transformat medicina într-un instrument de control politic. Cabinetele ginecologice din instituții publice aveau rolul de a descoperi sarcinile la timp pentru a preveni avorturile. Autoritățile nu ofereau acces real la educație sexuală, metode contraceptive sau sprijin psihologic. În schimb, se bazau pe frică, umilință și coerciție.

Multe femei au fost nevoite să mintă, să își riște viața și să își ascundă suferințele. Metodele improvizate – de la aspirină introdusă în vagin la sărituri de pe dulap – reflectă disperarea unei societăți lăsate fără opțiuni.

În lipsa unei politici sociale reale și a respectului față de libertatea individuală, rezultatul a fost o generație traumatizată. Femeile au fost tratate ca suspecte, nu ca paciente. Copiii născuți nedoriți au fost adesea abandonați în instituții, unde au fost supuși abuzurilor. Spitalele au devenit locuri ale fricii, iar maternitatea – o obligație de stat, nu o alegere personală.

Mărturiile femeilor din perioada interdicției avortului rămân un avertisment dureros privind efectele politicilor care înlocuiesc grija cu pedeapsa, și medicina cu ancheta. Dincolo de statistici și decizii politice, fiecare poveste a fost o luptă pentru viață, demnitate și libertate.

Multe dintre aceste mărturii provin din relatările jurnalistei Danei Fodor Mateescu, care a documentat în detaliu experiențele femeilor din perioada regimului Ceaușescu în Revista Treișpe.