Cu ce probleme se confruntă Dacian Cioloș de când e premier

Publicat:
6 minute
Autor: Redacția

Dacian Cioloș a anunțat prin intermediul Facebook cu ce probleme se confruntă la doar o zi de când a primit propunerea din partea președintelui României de a fi premier în locul lui Florin Cîțu. De altfel, el a adus în discuție teoriile conspiraționiste care au circulat pe internet și a răspuns valului uriaș de mesaje din partea oamenilor.

Dacian Cioloș (stanga), Florin Cîțu (dreapta). Sursa foto: Digi 24

După mesajul postat de Klaus Iohannis și Dacian Cioloș în care s-a anunțat că cel din urmă este desemnat premier, parlamentarii au venit cu păreri pro și contra. Liderul USR-Plus a menționat pe Facebook că sunt probleme de care se preocupă, în special cele din sectorul de sănătate, unde România se confruntă cu o criză.

Dacian Cioloș a punctat în mesajul său că dorește să rezolve situația bolnavilor din spitale, în special a celor de la ATI și că lucrează la un plan pentru a rezolva problema lipsei paturilor de la Terapie Intensivă în contextul COVID.

De asemenea, o altă îngrijorare a premierului desemnat este legată de plata facturilor românilor, dar și de faptul că foarte mulți oameni ar putea trece iarna fără căldură. Dacian Cioloș consideră că atenția nu ar trebui dată politicienilor, ci situației cu care România se confruntă. Acesta este de părere că parlamentarii s-au focusat mai mult pe problemele de politică decât pe starea națiunii.

Dacian Cioloș a amintit și că nu dorește să comenteze prea mult pe marginea teoriilor conspiraționiste cu privire la numirea sa ca premier de către Klaus Iohannis.

Dacian Cioloș, mesaj controversat pe Facebook

„Am primit sute de întrebări și mesaje legate de nominalizarea mea ca premier în acest moment de criză. Cei care mi-au scris sunt îngrijorați că am fost atrași într-o capcană politică sau că mi s-a oferit această soluție pentru a mi se închide oportunitatea unei candidaturi prezidențiale. Îmi doresc să lămuresc această situație, pentru a nu continua speculații sau îngrijorări care nu-și au rostul.

Din perspectivă politică, trebuie să înțelegeți că suntem al treilea partid ca număr de mandate parlamentare, dar singurul care a prezentat o soluție politică la criza actuală. Nu suntem blocați în probleme interne, nu jucăm criza politică gândindu-ne la voturile de peste doi ani. Pur și simplu, am făcut ceea ce trebuie să facă un partid politic: să își asume o situație de criză și să răspundă pe măsura momentului în care ne găsim. Ideea că se câștigă timp printr-o astfel de nominalizare este o greșeală profundă. Nu suntem într-o situație de calm și bunăstare socială în care să ne permitem să tărăgănăm decizii măsurând cu șublerul ce avantaje ne ies dacă speculăm momentul. Noi am ales să acționăm.

Din perspectivă personală, cred că ar trebui să existe mai multă îngrijorare pentru cei bolnavi și care nu au loc în spitale sau de cum se vor plăti facturile în această iarnă. Nu e cazul să se îngrijoreze nimeni pentru cariera mea politică sau pentru candidatura mea la președinție. Suntem în plină pandemie și se pierd sute de vieți omenești în fiecare zi, iar societatea noastră trebuie să iasă din fascinația jocului politic și să se îngrijoreze pentru adevăratele motive. Principala greșeală a politicienilor este că au crezut mereu că totul este despre ei. Guvernarea este despre cum se vor descurca românii în aceste luni dificile în care pandemia amenință pe fiecare dintre noi, iar facturile sunt o povară peste care unii dintre noi nu vor fi în stare să treacă.”, este mesajul premierului Dacian Cioloș, transmis pe Facebook.

Prima reacție a lui Dacian Cioloș, după ce a fost desemnat premier

Dacian Cioloș a făcut primele declarații în calitate de premier al României, la scurt timp după ce a fost desemnat de către Klaus Iohannis. Noul prim-ministru a făcut o scurtă declarație de presă prin intermediul rețelei de socializare Facebook.

„Președintele Klaus Iohannis mi-a cerut în această seară să formez un nou guvern. Este o onoare și o mare responsabilitate pentru care suntem pregătiți, așa cum am și anunțat încă de la plecarea USR din guvern. Suntem gata să ne asumăm responsabilitatea guvernării și să pornim negocierile cu celelalte partide. Obiectivul nostru este să scoatem România din criză și pentru asta e nevoie de multă responsabilitate din partea tuturor forțelor politice.

Vom avea o ședință de Birou Național pentru stabilirea echipei de negocieri și a mandatului de a forma cât mai rapid un guvern.

Liniile principale sunt gestionarea pandemiei, explozia prețurilor la energie și reformele din PNRR.”, este prima declarație de presă făcută de Dacian Cioloș, după investirea sa și cerința președintelui României de a forma un nou Guvern, după ce guvernul Cîțu a căzut.

Problemele cu care se confruntă Dacian Cioloș la nici o zi după ce a fost desemnat premier al României

Potrivit Hotnews.ro, în ședința Biroului Politic Naţional (BPN) s-a decis ca PNL să nu-l susțină pe Dacian Cioloș în formarea unui nou guvern. Miercuri, la ședința pe care Florin Cîțu o va avea cu premierul desemnat, va anunța că nu are sprijinul liberalilor în demersul său.

Aceeași sursă a menționat că Florin Cîțu le-ar fi transmis colegilor din PNL că președintele României, Klaus Iohannis, nu l-ar susține pe Dacian Cioloș, deși el este cel care l-a desemnat și a făcut anunțul cu privire la acest aspect. Așadar, PNL nu ar dori refacerea Coaliției cu președintele USR-PLUS premier. Rămâne de văzut ce se va întâmpla la ședința de miercuri, din sediul PNL. La această întâlnire vor participa și Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian -liderul Minorităților.

„Nu e exclusă această variantă, n-am luat o decizie în partid legat de acest lucru pentru că prioritatea noastră este să căutăm să reconstruim această majoritate politică, dar după ce vom avea aceste discuții cu PNL și cu UDMR, în funcție de rezultatul acestor discuții, vom lua decizia în cel fel ne ducem mai departe mandatul primit de la președinte.

„Există cele două variante (depunerea mandatului sau un guvern minoritar – n. red.) – dacă aceste discuții cu PNL și UDMR nu se concretizează într-un proiect de guvernare există aceste două opțiuni și vom alege una dintre ele în conducerea partidului. Dacă vom merge cu un guvern minoritar, vom merge cu un program politic, cu un program de reforme, de măsuri pe care vrem să le asumăm și apoi, evident, dacă va exista susținere în Parlament pentru acel program și pentru acel guvern, mergem mai departe. Dacă nu, nu, dar vom prezenta lucrul acesta, un program și o echipă.

În momentul în care mi-am asumat această desemnare de premier, am făcut-o deplin conștient, nu mă consider tras pe sfoară, nu mă consider instrumentul nimănui pentru că am făcut-o asumat și cu o decizie în partid. În felul acesta mergem înainte pentru că obiectivul nostru e să propunem o guvernare, indiferent ce calcule își fac unii și alții”, a spus Dacian Cioloș la B1TV.

Astfel, conform situației actuale, Dacian Cioloș a anunțat prin intermediul televiziunilor că în cazul în care Coaliția de guvernare nu se va reface vor exista două variante:

Reacția lui Florin Cîțu, după desemnarea lui Dacian Cioloș ca premier

„Am luat act de desemnarea făcută de președintele Klaus Iohannis.  De astăzi, responsabilitatea lui Dacian Cioloș, ca premier desemnat, este una imensă. Are acum posibilitatea să negocieze cu partidele care au susținut moțiunea de cenzură (PSD și AUR), pentru a forma majoritatea necesară învestirii unui guvern stabil.  PNL va discuta cu domnul Cioloș, după ce acesta va găsi soluția unei majorități împreună cu aliații săi de la moțiunea de cenzură, PSD și AUR. Mâine PNL va discuta situația politică la zi într-o ședință BPN.”, este mesajul transmis de către Florin Cîțu, luni, 11 octombrie, pe Facebook.

Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine