Cauza incendiului de la Matei Balș. Vlad Voiculescu: „Infrastructura spitalicească este pur şi simplu o ruşine”

Publicat:
2 minute
Autor: Redacția

Ministrul Sănătății a făcut noi declarații cu privire la cauza incendiului de la Matei Balș. Vlad Voiculescu este de părere că tragedia ar fi putut avea loc din cauza unui cadru medical sau chiar și a unui pacient neglijent.

Incediul de la Matei Balș a fost stins după două ore și jumătate. Sursa foto: AGERPRES

Politicianul a intervenit cu declarații prin care anunța că s-au făcut investiții serioase în ceea ce privește aparatura de la Matei Balș, iar sursele de încălzire sunt sigure în cazul Institutului de Boli Infecțioase, cauza fiind generată, cel mai probabil, de alți factori, este de părere Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu: „Infrastructura spitalicească este pur şi simplu o ruşine”

„Nu spitalul ucide, ci un incendiu. Nu este exclus că una dintre cauzele incendiului de la Balș să fie legată de comportamentul unui pacient sau al unui membru al personalului medical. În acel pavilion de la Balș nu era o problema cu încălzirea. În noaptea cu pricina era căldură. Ministerul Sănătății a investit serios în Institutul Matei Bals în ultimii ani.

Din 2016 până acum sistemul sanitar s-a schimbat îngrozitor de puțin, IGSU a identificat 2000 de probleme privind siguranță la incendiu doar la spitalele verificate”.

Ministrul Sănătății speră ca până la sfârșitul mandatului său să facă schimbări considerabile și să aducă un plus valoare întregului sistem sanitar.

„Dacă ne uităm la infrastructura sanitară, lucrurile nu s-au îmbunătățit, ba aș spune că s-au înrăutățit.

Au fost cumpărate echipamente de proveniență nu tocmai avantajoasă și de calitate nu tocmai rezonabilă sau nici măcar rezonabilă. S-au cumpărat o mulțime de lucruri, dar nu s-a investit strategic, acolo unde era cea mai mare nevoie. (…)

Sunt locuri în care infrastructura spitalicească este pur şi simplu o ruşine. Dacă vă uitaţi la un oraş precum Clujul, e o ruşine Spitalul Judeţean de acolo, Braşov – e criminal ce se întâmplă acolo.

Lucrurile acestea trebuie să funcționeze. În momentul acesta, avem studiile de fezabilitate pentru cele trei spitale regionale: Iaşi, Cluj şi Craiova. E un lucru care ar fi trebuit, conform contractului, nu pentru că așa spun eu, să se întâmple până la sfârşitul anului 2017.

Din păcate, ceea ce trebuia să se întâmple într-un an s-a întâmplat în patru ani. De asemenea, ministrul Tătaru a pornit la sfârşitul anului 2019 o licitaţie pentru proiectul tehnic.

Din păcate, nu a fost finalizată şi asta este ceea ce trebuie să fac eu acum şi grăbesc lucrurile astea împreună cu echipa mea”, a mai spus ministrul Sănătății.

Incendiul de la Matei Balș a izbucnit pe 29 ianuarie, iar primul apel la 112 a fost făcut la 5 dimineața. În nu mai puțin de 8 minute a ajuns la fața locului prima autospecială de pompieri, iar focul a fost stins în întregime după două ore și jumătate.

Până acum, 7 persoane au murit după incendiul de la Matei Balș. Primele patru victime au fost găsite carbonizate, 3 în salon și una într-o toaletă a spitalului.

Incendiul de la Matei Balș a pornit într-un salon cu trei persoane și s-a extins pe parterul corpului clădirii ce data din 53.

Medicul Streinu Cercel a menționat că clădirea a fost renovată complet în ultimii ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine