ANAF a spart ușa casei lui Iohannis din Sibiu
Fostul președinte Klaus Iohannis a ajuns în situația de a fi executat silit de Fisc, după ce instituția a preluat jumătate din imobilul din centrul Sibiului pe care acesta l-a deținut până în 2015. Pentru că nu a dorit să fie prezent la procedură, inspectorii ANAF au intrat în casă schimbând yala de la intrare.
Cum a preluat ANAF locuința din centrul orașului
Agenția Națională de Administrare Fiscală a transmis vineri, 3 octombrie, că a intrat în posesia cotei de 1/2 din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu, după ce statul român a dobândit dreptul de coproprietate printr-o moștenire vacantă.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, coordonată de Direcția Regională Brașov, a fost responsabilă de procedura de intrare în imobil.
„Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) confirmă preluarea, în condiţiile legii, a cotei de o jumătate (1/2) din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, din Sibiu. Preluarea vine ca urmare a unei moşteniri vacante culese de statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate”, a transmis instituția într-un comunicat oficial.
Pentru că fostul președinte Klaus Iohannis nu a dorit să fie prezent la procedură, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, sub coordonarea Direcţiei Regionale Braşov, a schimbat yala pentru a putea prelua spațiul.
„Foştii proprietari şi-au exprimat acordul cu privire la accesul A.J.F.P. Sibiu în spaţiul respectiv, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus ANAF în situaţia de a prelua bunul prin schimbarea yalei uşii de la intrare”, a mai precizat ANAF.
Iohannis, dator la stat cu aproape 900.000 de euro
Imobilul a fost pierdut definitiv în instanță în anul 2015, după ce familia Iohannis fusese acuzată că a beneficiat de chirii încasate ilegal timp de 17 ani.
Pe 16 septembrie 2025, președintele ANAF, Adrian Nica, a anunțat public că instituția i-a cerut lui Klaus Iohannis să predea imobilul și să achite sumele rezultate din închirieri. Potrivit somației transmise, datoria este de 4,7 milioane de lei (aproximativ 900.000 de euro).
„Sper că va preda imobilul de bunăvoie, vorbim de un fost demnitar. Există un termen, nu vi-l pot spune. În perioada următoare, după ce încheiem discuția pe preluarea bunurilor cu domnia-sa, o să facem public ceea ce înseamnă sumele datorate”, a declarat șeful ANAF.
Executarea silită a fostului șef al statului este o premieră pentru un demnitar de asemenea rang. Până la finalul mandatului său, în februarie 2025, ANAF nu i-a solicitat returnarea banilor încasați din chirii.
Acum, instituția fiscală urmează să continue procedurile de valorificare a cotei din imobil și să stabilească exact cum vor fi recuperați cei 4,7 milioane de lei datorați.